Autostrada București Sud: Pistol anunță că lotul 3 Bragadiru-Joița nu se poate finaliza în luna august 2024. Finalul lunii septembrie, un nou posibil termen asumat de Aktor

Autostrada Bucuresti Sud, lotul 3

Lotul 3 Bragadiru-Joița al Autostrăzii București Sud nu se poate finaliza în luna august 2024, așa cum a promis de nenumărate ori compania grecească Aktor, anunță Cristian Pistol, șeful CNAIR. Termenul asumat inițial pentru finalizarea celor 18 kilometri dintre Bragadiru (DN 6) și Autostrada A 1 București-Pitești era sfârșit de august, început de septembrie.

„Noul termen avansat de antreprenor după verificările de astăzi din șantier este finalul lunii septembrie 2024. Atenționez însă constructorul că pentru recuperarea întârzierilor și deschiderea circulației la noul termen avansat este necesar urgent să se lucreze în șantier în cel puțin în două sau chiar trei schimburi!”, precizează Cristian Pistol.

Pistol spune că întârzieri majore se înregistrează în mai multe puncte din șantier care au devenit critice:

– pasajul de la Bragadiru

– pasajul de la Ogrezeni

– pasajul peste caleaferată

– pasajul de Tegheș

– relocarea liniilor electrice aeriene ale Transelectrica din zona localității Ciorogârla

„Tergiversarea lucrărilor pe cei 17,96 km ai acestui lot aduce prejudicii majore românilor în special din cauza întârzierilor înregistrate în circulația pe principala rută de tranzit Pitești – București – Constanța. Noi ne-am îndeplinit până acum toate obligațiile contractuale asumate față de antreprenor, inclusiv cele financiare iar în acest moment CNAIR nu are nicio plată restantă față de constructorul grec Aktor”, mai transmite șeful CNAIR.

Constructorul Aktor (Grecia) a ajuns la 63 % execuție pe lotul 3 al Autostrăzii A 0 București Sud, potrivit raportului pe care CNAIR l-a publicat marți, 2 aprilie 2024. Este un progres de aprox. 3 % în luna martie, insuficient, însă pentru a garanta finalizarea celor 18 kilometri dintre Bragadiru (DN 6) și Autostrada A 1 București-Pitești la termenul asumat, sfârșit de august, început de septembrie. Pentru finalizarea lotului 3 ar fi nevoie de un progres cuprins între 5 și 7 %/lună. Potrivit raportărilor oficiale, Aktor lucrează cu peste 400 de drumari și 200 de utilaje pe lotul 3.

Finalizare lotului 3 în 2024 va permite circulația pe Autostradă completă între Pitești, București și Constanța, posibil și pe Drum Expres complet de la Craiova la Pitești dacă Ozaltin și UMB finalizează loturile 1 și 4, la 65 respectiv 45 % execuție.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. A1-Aeroport Otopeni lotul cel mai important cand este gata, lot lasat ultimul de catre incompetenti din transporturi

  2. Aktor si-a semnat singur sentinta de renegat, cred si sper in mod evident nu vor mai fi alesi. Acum e clar ca merg agale spre livrare, stiind ca nu vor pupa curand altceva, deci nu angajeaga nici nu cumpara echipament… noua nu ne ramane decat sa rabdam

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.