Economistul Radu Georgescu afirmă, într-o postare pe Facebook, că în România nu există „cultura creditelor bancare” şi că românii „nu au habar ce înseamnă un credit ipotecar”, ce înseamnă „să plăteşti lună de lună un credit pe 30 de ani”. El le spune celor care îl întreabă dacă este bine să-şi facă un credit pentru apartament, maşină etc „să-şi estimeze într-un mod pesimist veniturile pe următorii cinci ani, apoi să împartă la 2”. „Doar aşa eşti cât de cât sigur când iei un credit”, explică Radu Georgescu, transmite News.ro.
„Acum 3 ani un fost coleg şi-a cumpărat în leasing o maşină de 70.000 euro. L-am întrebat de ce nu şi-a luat una de 25.000 euro. Mi-a spus că îşi permite. L-am întrebat până când îşi permite? Şi-a mai permis 2 ani. Între timp, Banca Transilvania a cumpărat banca la care lucra. Iar el a rămas fară job. Eu am lucrat 2 ani la una dintre cele mai mari firme din Elveţia, Swisscom Am fost suprins când am văzut că CEO-ul conduce o Skoda. Probabil tipul câştiga peste 1 milion de euro/an”, afirmă economistul Radu Georgescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El aminteşte afirmaţia lui Milton Friedman, câştigător al Premiului Nobel pentru economie, potrivit căreia „partea frumoasă la un credit ţine până când începi să-l dai înapoi”.
Radu Georgescu spune că în Romania „nu avem cultura creditelor bancare şi că „habar nu avem ce înseamnă un credit ipotecar”.
„Creditul ipotecar nu exista în anul 2000. Nu avem habar ce înseamnă să plăteşti lună de lună un credit pe 30 de ani. Bonus. Nu avem habar ce se va întâmpla în următorii 5 ani. În ultimii 4 ani am trecut printr-o pandemie, o explozie a inflaţiei şi a dobânzilor la credite, un război la granita şi am început să vorbim despre naţionalizări. Acum 4 ani aceste lucruri păreau un film SF”, explică Radu Georgescu.
Economistul mai spune că mulţi oameni îl întreabă dacă este bine să-şi facă un credit pentru apartament, maşină etc.
„Le spun să-şi estimeze într-un mod pesimist veniturile pe următorii 5 ani. Apoi să împartă la 2. Doar aşa eşti cât de cât sigur când iei un credit”, afirmă Georgescu.
Întrebat cum explică creşterea constantă a preturilor la locuinţe, economistul răspunde că este usor să iei credit, dar este „infinit mai greu să-l plăteşti înapoi la bancă”.
„Dacă iei acum un credit de 100.000 euro, plăteşti în 30 de ani o dobândă către bancă de 230.000 euro. Adică mai mult decât dublu cât este preţul apartamentului. Câţi înteleg acest lucru?”, întreabă retoric consultantul economic.