Premierul Ilie Bolojan a afirmat că este o prioritate pentru România ca prin programul SAFE să fie realizate capetele de autostradă din Moldova, respectiv Paşcani-Iaşi-Ungheni din A8, dar şi Paşcani-Siret din cadrul A7. În acelaşi timp, premierul a precizat că România caută deja parteneri din alte state pentru investiţii în industria de apărare, urmând ca producţia să se realizeze în ţara noastră, transmite News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
- “În această perioadă, concentrarea a fost ca suma care a fost repartizată României prin acest program de credite cu dobânzi foarte avantajoase să fie alocată. Cea mai mare parte, aproximativ 12 miliarde de euro, este alocată pentru achiziţii militare, iar patru miliarde sunt alocate pe infrastructura de mobilitate civil-militară. Şi pentru noi este o prioritate ca această a doua componentă să fie alocată pentru finalizarea capetelor de autostradă din Moldova, cum este Paşcani-Iaşi-Ungheni, conectivitatea cu Republica Moldova, şi de asemenea, direcţia spre Suceava, conectarea cu Ucraina”, a declarat, joi seară, la Euronews România premierul Ilie Bolojan, referindu-se la Programul SAFE.
El a adăugat că în aceste zile este definitivată lista cu achiziţiile pe care România vrea să le facă pe zona militară.
- “Ceea ce facem în aceste zile înseamnă să definitivăm împreună cu echipele Ministerului Apărării, cu cele de la Ministerul Economiei, cu cei din Interne aceste achiziţii, în aşa fel încât pe data de 24, când este şedinţa CSAT, să le putem aproba. Căutăm parteneri, pentru că trebuie să facem aceste achiziţii în parteneriat cu alte state europene. Suntem în negocieri. Vom avea cu mai multe state, vom face achiziţii de armament cu mai multe state europene, iar după aprobarea în CSAT datele vor fi făcute publice”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
El a dezvăluit că negocierile sunt avansate şi că ţinta este ca producţia de echipamente militare să fie realizată în România.
- “Nu e doar o problemă să îţi dotezi armata cât mai repede posibil, ci este important să ai această producţie în România, pentru că asta înseamnă locuri de muncă în ţara noastră, asta înseamnă transfer de tehnologie, capacitate de întreţinere a acestei dotări în anii următori din România şi scăderea de costuri. Aproape tot ce înseamnă dotări ale armatei române poate fi integrată într-o proporţie de peste 50% în producţie în România”, a adăugat premierul Ilie Bolojan.

armament-romania Colaj Economedia (Surse: Pexels / Profimedia / Wikimedia)