Combinatul chimic Chimcomplex a încheiat anul 2024 cu un profit operaţional (rezultat din exploatare) de 52,204 milioane lei, pe total activitate rezultatul net fiind un profit de 3,484 milioane lei, în scădere semnificativă, de la peste 15 milioane în 2023, arată datele preliminare transmise Bursei de Valori Bucureşti.
Compania controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza a anunțat recent că în acest an compania va aplica a doua etapă a “Planului de Măsuri de Precauție și Dezvoltare Accelerată” inițiat în 2024, care presupune printre altele și concedierea a 260 de angajați.
Veniturile totale au crescut cu 12,6%, ajungând la 1,54 miliarde lei, însă costurile ridicate la materii prime, energie și gaz au redus profitul brut la 14,3 milioane de lei, conform reprezentanților companiei.
“2024 nu a fost un an ușor. Prețurile mari la energie și gaze au apăsat pe întreagă industrie chimică, iar Chimcomplex nu a fost o excepție. Cu toate acestea, am demonstrat din nou că suntem agili și adaptabili. 82% dintre jucătorii europeni ai industriei chimice au raportat rezultate financiare în pierdere, dar, în ciuda provocărilor, ne-am menținut în top 18% dintre jucătorii profitabili, pentru al treilea an consecutiv”, transmite conducerea companiei.
Veniturile totale au crescut cu 12,6%, ajungând la 1,54 miliarde lei, însă costurile ridicate la materii prime, energie și gaz au redus profitul brut la 14,3 milioane lei.
“Nu suntem mulțumiți, dar știm exact de ce suntem aici și unde vrem să ajungem. Planul de Măsuri de Precauție și Dezvoltare Accelerată lansat în aprilie 2024 că răspuns la evoluțiile nefavorabile și imprevizibile ale mediului de afaceri ne-a permis să optimizăm resursele, să reducem costurile și să accelerăm investițiile strategice. Am luat decizii curajoase: am eficientizat structura administrativă, am crescut producția de produse cu marja de profit mare și am continuat să investim în independența energetică. În 2025 am trecut în următoarea etapă a acestui plan și suntem optimiști cu privire la rezultatele pe care le vom obține”, a mai transmis conducerea companiei.
Steve Hunt, CEO Chimcomplex spune că anul trecut a adus un test de anduranță în industrie.
“Nu ne ascundem după cifre. 2024 a fost un test de anduranță pentru întreagă industrie chimică. Ne menținem focusul pentru 2025 cu multe proiecte strategice în dezvoltare. În 2024 am alocat 94,3 milioane lei pentru investiții. Am finalizat prima instalație de trigenerare din Europa din industria chimică, am lansat investiția într-o unitate de producție de poliepoxizi la Onești (prima din România) și am inițiat investiții într-un parc de panouri fotovoltaice (4,6 MW la Râmnicu Vâlcea și 14 MW la Onești) pentru creșterea independenței energetice și lista continuă”, a spus Hunt.
Conducerea companiei enumeră provocări din industrie: cerere în scădere, investiții blocate, capacități reduse și prețuri ale gazului în UE de 4-5 ori mai mari decât ale concurenților săi. Între 2023 și 2024, producția manufacturieră a Europei – un sector în care lucrează peste 31 de milioane de persoane – a scăzut cu încă 2,6%. Pentru industria chimică (industria industriilor), gravitatea situației este evidență: peste 11 milioane de tone de capacitate au fost închise, afectând 21 de țări din Uniune, spun cei de la Chimcomplex.
Chimcomplex este producător și furnizor de substanțe chimice, specializat în polioli, clorosodice și oxo-alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. În anul 2024, Chimcomplex a înregistrat o cifra de afaceri de 1.495 milioane de lei, aproximativ 300 milioane de euro.