„Șanse maxime” de deschidere până la sfârșitul anului pentru primul lot al Autostrăzii Sibiu – Pitești și lotul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești

API Pod Olt Slatina

Primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești și lotul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești au „șanse maxime” de deschidere până la sfârșitul anului, în timp ce, pentru Podul peste Dunăre de la Brăila și lotul 2 al Autostrăzii de Centură București Sud, deschiderea circulației depinde foarte mult de mobilizarea constructorilor, anunță Asociația Pro Infrastructură.

De remarcat că, dintre aceste patru proiecte majore de infrastructură rutieră, doar lotul UMB dintre Balș și Slatina are termen contractual de finalizare în această primăvară, cei 13 kilometri dintre Sibiu și Boița, Podul de la Brăila cu drumurile de legătură și cei 16 kilometri de pe A0 (Vidra – Bragadiru) având termene 2023.

Practic, la sfârșitul anului, Ministerul Transporturilor va da în circulație doar 13 kilometri de autostradă și alți 40 de kilometri de Drum Expres (primii din România), arată asociația care sprijină dezvoltarea infrastructurii de transport.

„Previziuni rutiere 2022.

Șanse MAXIME de deschidere sunt pe DEx12 Craiova-Pitești Tronsonul 2 (Balș Vest-Slatina Est), 39,85 kilometri, primii de drum expres veritabil din țara noastră, în primăvară, cel târziu iunie, și pe A1 Sibiu-Pitești Secțiunea 1 (Sibiu-Boița), 13,17 km, undeva spre final de an, înainte de termenul contractual (aprilie 2023).

Șanse BUNE de inaugurare, în decembrie, sunt la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, însă doar conexiunea de sud (Măcin), cea de nord (Jijila) rămânând pentru 2023. Greul încă nu a trecut, este mult de muncă dar, cu un efort susținut, putem circula anul acesta.

Șanse 50/50 sunt pe A0 Sud (Autostrada de Centură București), lotul 2, parțial, aproximativ 10 km între nodurile cu DN5 și DN6, în decembrie, dacă antreprenorii și CNAIR reușesc să se pună de acord și să se mobilizeze corespunzător. Vom pune presiune în acest sens”, arată Asociația.

În schimb, pentru primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești, unde lucrează constructorul Tirrena Scavi din Italia, mobilizarea este insuficientă, stadiul fizic de execuție de-abia depășește 40% și, cel mai probabil, nu se va respecta termenul contractual decembrie 2022.

Pe de altă parte, 2023 ar putea fi un an record pentru infrastructura rutieră din România, cu aproximativ 150 de kilometri de autostradă și Drum Expres, consideră Asociația Pro Infrastructură.

„FOARTE IMPORTANT. În 2022 trebuie ca antreprenorii și CNAIR să se mobilizeze exemplar pe proiectele mature în execuție pentru a crea premisele ca 2023 să fie un an record, cu deschideri posibile pe A3 Nădășelu-Zimbor (30,06 km), Nușfalău-Suplacu de Barcău (13,55 km), A0 Sud toate cele 3 loturi (51,20 km), poate ceva pe A0 Nord, DEx12 Slatina-Colonești (31,75 km) și Craiova-Balș dacă se amână pentru anul viitor, dar și A3 Chețani-Câmpia Turzii (15,7 km, dacă se va contracta în 2022)”, a transmis API.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *