Tendințe startup-uri pentru 2022: Specialiștii se așteaptă ca piața să depășească valoarea investițiilor de 117 milioane euro de anul trecut

Startup, business Sursa foto Jakub Jirsák | Dreamstime.com

Piața startup-urilor din România a prins contur în ultimii ani. În 2021 piața de investiții de capital de risc a fost, conform raportului How to Web, de circa 117 milioane euro. Cristina Dăianu, partener la Dentons, a declarat că se așteaptă ca piața să depășească suma anul acesta.

„Anul trecut piața de investiții de capital de risc (venture capital) a fost de 117 milioane euro. Ne așteptăm să depășească această sumă anul acesta. Este greu de anticipat la ce sumă va ajunge piața de startup-uri în 2022 întrucât anul trecut a fost și o finanțare mare de 50 milioane euro in acei 117 milioane euro. Însă estimez că va fi cel puțin la nivelul anului trecut, pentru cp există apetit investițional și potențial”, a declarat pentru Economedia Cristina Dăianu, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Dentons.

Aceasta consideră că o tendință în lumea startup-urilor sunt companiile în domenii ca retail și logistică, platforme pentru întâlniri online sau chiar și platforme speciale pentru școala online.

„O sa meargă foarte bine toate tehnologiile pe retail și logistică. Clar s-au schimbat obiceiurile de consum, deși ne vom întoarce la birou, nu vom renunța la a comanda online. De asemenea, piața startup-urilor din 2022 se va duce și către business-uri de tip platforme de work from home, așa cum este Zoom, pentru școala online și mai ales tehnologie verde”, a declarat Cristina Dăianu pentru Economedia, în cadrul unui eveniment oragnizat de Dentons.

Valoarea totală a investițiilor în startup-uri românești s-a triplat anul trecut la 116,9 milioane euro, față de 2020, piața locală are mult de recuperat din urmă. Putem spune totuși că, valoarea totală a investițiilor s-a dublat în 2021 și nu triplat deoarece cea mai mare investiție a anului a fost cea de 51 de milioane de euro, strânsă de FintechOS, care a făcut ca startup-ul fintech din București să ajungă la o evaluare de 220 de milioane de dolari.

„Este loc de creștere. Marea problemă pentru antreprenori este lipsa de finanțare deoarece acestea nu sunt startup-uri ușor bancabile. Metodele prin care aceștia pot atrage finanțare este prin crowfunding sau cu ajutorul unui fond de investiții”, precizează aceasta.

De asemenea, finanțările europene ar putea fi surse foarte bune pentru antreprenorii la început de drum, însă, potrivit Cristinei, foarte puțini dintre aceștia aleg această variantă deoarece se întâlnesc cu probleme birocratice, care le îngreunează procedura de a atrage fondurile.

SUA, Singapore și Marea Britanie, printre țările preferate de români pentru a-și extinde startup-ul tech

Românii se gândesc deseori de a deschide din prima un startup în străinătate datorită faptului că este mult mai ușor de a atrage investiții de la fonduri, așa cum este SUA, unde trebuie să aibă fizic adresa acolo. Mulți aleg această variantă pentru a fi chiar mai aproape de clienți.

„Pe lângă SUA, mai sunt Singapore și Marea Britanie pe zona de tech, iar pentru business-uri din domeniul medical sau producție, acestea se îndreaptă preponderent către piața regională, așa cum este Ungaria”.

Deși mulți cochetează cu ideea de a se extinde pe alte piețe, puțin ajung să o pună și în practică deoarece sunt costuri foarte mari pentru a înființa acolo un business, spune Cristina Dăianu.

În 2021 au fost înființate în România 148.294 de noi firme, în creștere față de 2020 (109.939), potrivit datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Investițiile cu capital românesc au crescut de la un volum total de 23,32 milioane de euro în 2020 la 43,46 euro în 2021, în timp ce investițiile cu capital internațional au crescut de la 7,07 milioane euro în 2020 la 73,48 milioane euro în 2021, conform raportului How To Web.

Sursa foto Jakub Jirsák | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *