UMB a început în avans lucrările pentru construirea Drumului Expres Brăila – Galaţi. Contractul pentru şoseaua rapidă de 11 kilometri a fost semnat în aprilie, iar termenul de execuţie este de doi ani

Drum Expres Brăila Galaţi

Constructorul român UMB a început în avans lucrările pentru Drumul Expres Brăila – Galaţi, intrarea în teren fiind la mai puţin de o jumătate de an de la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia şoselei rapide cu o lungime de 11 km. Anunţul privind deschiderea şantierului a fost făcut de fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, în mandatul căruia a şi fost semnat contractul de aproape 400 de milioane de lei.

Drulă a precizat totuşi că este vorba despre lucrări pregătitoare pentru că, deocamdată, nu este emis şi ordinul pentru începerea lucrărilor.

„AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA DRUMUL EXPRES BRĂILA-GALAȚI

Zilele trecute au început lucrările la drumul expres ce leagă Brăila de Galați. Deocamdată se decopertează stratul vegetal, iar în următoarele zile se va continua cu stabilizarea terenului și cu fundațiile forate ale viitorului pod de 1,8 km peste Siret și complexul feroviar din zona Galați. Proiectul pornește din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre, are 11 km, 3 poduri, 2 viaducte și un pasaj, fiind prevăzute 2 benzi pe fiecare sens de circulație. Finalul traseului este la intersecția cu DN2B în zona Movileni. Dacă cei responsabili își fac treaba în timp util cu emiterea tuturor avizelor, autorizațiilor, scoaterea pădurii de pe traseu din fondul forestier, ar trebui să circulăm pe acest drum expres în anul 2023”, a precizat Drulă.

Fostul şef al Transporturilor spune că în această toamnă acelaşi constructor UMB ar trebui să înceapă lucrările şi pentru Centura Galaţi şi este nevoie să fie identificată o soluţie pentru legătura între Drumul Expres Brăila – Galaţi şi Centura Galaţi.

„Obiectivul general al proiectului, îl reprezintă crearea unei legături rutiere care va facilita traficul între Municipiile Braila şi Galaţi precum şi traficul de tranzit, asigurând creşterea vitezei de circulaţie, a capacităţii de trafic, o îmbunătăţire a siguranţei şi a confortului în trafic. Rezultatele așteptate: Construirea a 11.088 km de drum expres la 2 benzi pe fiecare sens de circulaţie şi execuţia a 3 poduri, 2 viaducte şi un pasaj”, arată CNAIR.

Sursa Foto : Cătălin Drulă Facebook

Garanţia oferită este de 120 de luni, faţă de minimum 60 de luni din caietul de sarcini. Pe lângă asigurarea unei variante pentru DN 22 B (digul Brăila – Galaţi), Drumul Expres Brăila – Galaţi va asigura legătura şi cu Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila „Golden Gate de România”.

De asemenea, pentru municipiul Brăila sunt prevăzute alte două Drumuri Expres Buzău – Brăila („Muntenia Expres” – 98 km, anul 2022 pentru finalizarea documentaţiei tehnice) respectiv Focşani – Brăila („Milcovia Expres” – 76 km, termen 2022 finalizare proiectare).

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.