EXCLUSIV Prime de milioane de lei acordate de companiile de stat din România de Crăciun

bani lei bancnote Sursa foto Economedia Ilona Andrei (8)

Numeroase companii de stat din România au acordat prime de milioane de lei de Crăciun, spunând că acestea au fost negociate conform Contractului Colectiv de Muncă, arată răspunsurile transmise la solicitarea Economedia.

Printre cele mai mari sume alocate către prime menționăm: Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – 15 milioane lei, Poșta Română – 9,4 milioane lei, Societatea Națională a Sării – 6,4 milioane lei, Societatea de Transport București – circa 5 milioane lei, Metrorex – circa 4 milioane lei, CFR Călători – circa 3,3 milioane lei, Oil Terminal – circa 3 milioane lei.

Niciuna dintre companiile chestionate nu a detaliat nivelul primelor acordate în raport cu funcția ocupată de angajați, în ciuda solicitării Economedia și extrem de puține au justificat motivele acordării de prime, majoritatea spunând că acestea sunt acordate conform Contractului Colectiv de Muncă.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Compania Națională Poșta Română a transmis că a acordat, la finalul anului trecut, cadouri în bani salariaților și copiilor minori ai acestora. Au primit cadouri în bani, un număr de 22.755 de salariați și 8.527 copii minori, însumând aproximativ 9.400.000 lei, bani proveniți din fondul de acțiuni sociale. Așadar, compania a acordat o primă medie de 300 lei per persoană.

SNTGN Transgaz SA a transmis că nu a acordat prime la finele anului 2022, efortul financiar al companiei fiind orientat către realizarea investițiilor prevăzute în Planul de Dezvoltare al Sistemului Național de Transport Gaze Naturale.

EximBank a transmis că nu a acordat prime la finalul anului 2022.

Nuclearelectrica a transmis că, potrivit politicii de salarizare a companiei, primele în cadrul SNN sunt acordate angajaților doar pe criterii meritocratice, nu cu ocazia finalului de an. Compania nu a precizat, însă, dacă au fost acordate aceste prime meritocratice.

Oil Terminal a transmis că societatea acordă în fiecare an primă cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, iar „prima de Crăciun se acordă în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă în vigoare la nivel de unitate”. Valoarea totală a fost 2.987.700 lei și au beneficiat de prime 996 angajați. În medie, astfel, un angajat a primit o primă de 3.000 lei brut.

Hidroelectrica a transmis că, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare, salariații au beneficiat în luna decembrie 2022 de un adaos cu ocazia zilei de Crăciun în valoare de 680 lei net. Nu au fost acordate alte prime.

Metrorex a transmis că a acordat prime la sfârșitul anului 2022 conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare. Prima pentru fiecare salariat a fost în cuantum de 800 de lei, excepție au făcut salariații care conform procedurilor interne au fost sanctionați disciplinar de-a lungul anului. Valoarea totală a primelor nu a fost comunicată. Metrorex are circa 5.000 de angajați, deci aceasta s-ar ridica la aproximativ 4 milioane lei.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis că, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a acordat celor 25.135 de salariați, suma de 15.451.725 lei, reprezentând cadouri în bani/ajutor material, conform prevederilor CCM și în limita Bugetului Venituri și Cheltuieli (BVC) al companiei. Compania menționează faptul că valoarea cadourilor în bani/ajutor material nu a variat în raport cu funcția salariatului, fiecare salariat beneficiind de aceeași sumă. Prima medie este, așadar, de circa 600 lei.

CFR Călători a transmis că, cu ocazia Crăciunului, fiecare salariat al companiei a beneficiat, conform Contractului Colectiv de Muncă, de un cadou în bani în valoare de 300 lei, precum și 300 lei pentru fiecare copil în vârstă de până la 18 ani. CFR Călători are în jur de 11.000 de angajați, deci valoarea totală a primelor se ridică undeva la 3,3 milioane lei.

CFR Marfă a transmis că, în ceea ce privește primele de sfârșit de an, acestea au fost acordate în baza Protocolului încheiat cu sindicatele reprezentative. Astfel, s-a stabilit acordarea de cadouri în bani oferite salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de Crăciun (300 lei/salariat) din fondul de cheltuieli sociale, precum şi cadouri oferite copiilor salariaţilor, în valoare de 300 lei/ copil. „Aceste stimulente financiare au fost acordate în sumă fixa fiecărui angajat CFR Marfă, indiferent de funcţia deţinută în cadrul societăţii, mai putin directorului general, care este angajat în baza unui contract de mandat şi nu se încadrează în prevederile Contractului Colectiv de Muncă. S-au acordat 3.341 prime în valoare totală de 1.002.300 lei. De asemenea, fiecare salariat a primit cadouri pentru copii cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun în valoare de 300 lei pentru fiecare copil cu vârsta pănă în 18 ani, în valoare totală de 321.900 lei”, a arătat compania.

Societatea Națională a Sării a transmis că a acordat la finalul anului 2022 un fond de premiere, acesta fiind prevăzut în Bugetul de venituri si cheltuieli anual aferent anului 2022 și aprobat prin HG, iar modul de acordare a acestui fond este prevăzut in Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății. Valoarea primelor acordate a fost de aproximativ 6,4 milioane de lei. Primele au fost acordate tuturor salariaților societății, cu excepția Directorului general. Compania are în jur de 1.500 de angajați, așadar nivelul primei se ridică la peste 4.000 lei de persoană.

Electrica SA, companie la care cel mai mare acționar este statul român, a afirmat că este o companie cu capital majoritar privat, listată la Bursa de Valori București și London Stock Exchange, iar informațiile solicitate au un caracter confidențial și nu pot fi făcute publice.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a transmis că a acordat o primă de Crăciun angajaților, în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă. Cu toate acestea, nu a precizat valoarea sa, nici în răspunsul de revenire la solicitare. Compania susține că au beneficiat de această primă toți salariații companiei, valoarea sa fiind fixă indiferent de funcția deținută de angajat. CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța are 943 angajați.

Societatea de Transport București a transmis că a acordat, cu ocazia Crăciunului, o primă în sumă de 500 lei/ salariat, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă. Valoarea totală a fost de 4.919.500 lei și au beneficiat 9.839 salariați, aflați în activitate la data acordării.

Complexului Energetic Oltenia a transmis că „adaosurile salariale care se acordă la nivelul CE Oltenia, cu ocazia unor evenimente/sărbători, au valoare egală pentru toti cei aprox. 11.000 de salariați, indiferent de funcția deținută și sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă aplicabil”. Compania nu a precizat valoarea acestui adaos și a afirmat că Contractul Colectiv de Muncă al CE Oltenia nu este un document public. „De asemenea, conform obligațiilor legale de transparență și raportare, drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt informații cu caracter public, iar angajații CE Oltenia nu fac parte din categoria funcționarilor publici, deoarece societatea desfășoară activitate de producere și comercializare energie electrică”, arată compania.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis că primele nu se regăsesc printre facilitățile acordate salariaților CNAIR, potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.

Compania Națională de Investiții a decalat termenul de răspuns cu 30 de zile, la 11 zile de la solicitare.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a transmis că nu a acordat prime la finalul anului 2022.

Ministerul Economiei a transmis că nu a acordat prime la finalul anului 2022.

Ministerul Energiei a transmis că personalul ministerului nu a beneficiat de prime la finalul anului 2022.

Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis că, în anul 2022, nu au fost acordate prime angajaților.

Alte companii nu au răspuns solicitării Economedia. Printre acestea: Romgaz, Transelectrica, Tarom, Complexul Energetic Hunedoara, Romatsa, Conpet, CNAB, Romsilva, CupruMin, Romaero.

Citește și:

EXCLUSIV. Prime de Crăciun de peste 1,5 milioane de lei la Transelectrica, unde acționar majoritar este statul român, prin SGG / Unii șefi au încasat prime de 16.000 de lei / Transelectrica și-a mărit de 5 ori profitul față de anul trecut pe fondul creșterii prețurilor energiei electrice

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Societati falimentare,societati pe minus,care dau bonusuri grase!mie, armata,din 2006,ciuciu prime in bani,chiar si la calificative anuale de E !doar poze langa drapelul desfasurat,care nu tine de foame langa soldele si sporirile neactualizate din 2009!incredere mare in armata,dar fara bani!?!

  2. Cei care semnează contractul colectiv de muncă din partea statului își dau ei întâi prime colosale. Și aici ar trebui să intervină DNA

  3. Hai ca nu platiti taxe degeaba … E clar trebuie sa mai luam niste zeci de miliarde de la companiile private care fac “supraprofit”
    Poti mereu sa te bazezi pe roman ca va fura de la aproapele lui 😉

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.