Directorul general al Poştei, Valentin Ştefan, anunţă că a fost finalizată procedura de achiziţie pentru 7.000 de dispozitive electronice portabile prin care poştaşii pot încasa facturile pentru beneficiarii cardului de energie
“Săptămâna trecută am finalizat o procedură de achiziţie a 7000 de dispozitive electronice, dispozitive portabile prin care angajaţii companiei, poştaşii pot să scaneze şi să încaseze aceste facturi. Aşteptăm livrarea care ar trebui să vină în prima jumătate a lunii februarie. Ulterior, distribuirea, ca până pe 20 februarie să avem şi această modalitate de plată funcţională”, a declarat Valentin Ştefan, miercuri, într-o conferinţă de presă..
Întrebat de ce la cardurile pentru alimente au fost întârzieri şi dacă vor putea apărea şi la cardurile de energie, directorul general al Poştei Române a răspuns: “Din fericire, acum tot fluxul logistic este realizat de Poşta Română, aşa că acum putem spune cu mâna pe inimă că dacă apar disfuncţionalităţi, răspunde Poşta Română. Poşta Română vă spune că deocamdată nu este nicio problemă calendarul de implementare”.
Valentin Ştefan a explicat că pentru fiecare etapă a acestui proiect există o etapă de pregătire pentru poştaşi.
“Va exista un un program de instruire, dar vă spun că există o parte de instruire pentru fiecare contract pe care-l desfăşurăm. Poşta Română customizează serviciile pe care le oferă în funcţie de clienţi. Trainingul a început deja. Pentru fiecare etapă a proiectului există o parte de training. De exemplu, pentru declaraţiile pe proprie răspundere a existat o pregătire prealabilă, astfel încât şi poştaşii să ştie ce date trebuie să adune, dar să ştie şi cum să o facă. Şi pentru fiecare etapă există această pregătire”, a explicat directorul Poştei Române.
Întrebat dacă poştaşii vor fi plătiţi în plus pentru aceste servicii legate de cardul de energie, Valentin Ştefan a răspuns: “E un contract normal pentru Poşta Română, salariile intră în plată normal”.
Directorul general al Poștei Române a mai transmis că Vodafone a câștigat procedura de achiziție a mii de PDA-uri cu abonamente de date și imprimante portabile necesare scanării și plății facturilor și cardurilor de energie.
„Săptămâna trecută am finalizat procedura de achiziție a 7000 de dispozitive electronice prin care poștașii pot să scaneze și să încaseze aceste facturi. Așteptăm livrarea care trebuie să vină în prima jumătate a lunii februarie și până pe 20 să avem aceasta modalitate de plată funcțională. Valoarea estimata de noi a contractului a fost de aproape 22 milioane de lei, valoarea atribuita a fost cu mult sub această sumă.”, a spus Valentin Ștefan, directorul general al Poștei.
Poșta Română a primit patru oferte la procedura de negocierepentru achiziția tehnologiei necesare scanării codului de bare de pe factura și de pe cardurile de energie pentru a distribui ajutorul de 1.400 de lei către persoanele vulnerabile, contract cu o valoare estimată la peste 21,7 milioane de lei.
La rândul său, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat miercuri dimineață că distribuirea cardurilor de energie va începe din 1 februarie, iar primele plăţi aferente ajutorului de încălzire se vor putea face din 20 februarie. Numărul de beneficiari ar putea ajunge la patru milioane.
“Începând cu data de 1 februarie va putea avea loc distribuirea cardurilor de energie, iar cu data de 20 februarie se vor putea face primele plăţi aferente ajutorului de încălzire, cu cele trei documente pe care le ştim deja: cartea de identitate, cardul de energie şi factura doveditoare pentru plata şi datoria pe care beneficiarii noştri o au la furnizorul de energie”, a spus Boloș.