Platforma de crowdlending Fagura.ro, de creditare de la persoană la persoană, a fost lansată în România. Soluția se adresează companiilor mici și micro, care au nevoie de finanțare

startup, echipa, calculator Sursa foto: Pexels

Fintech-ul Fagura, care a dezvoltat o platformă de crowdlending (creditarea de la persoană la persoană) a primit recent autorizația ASF, își lansează operațiunile în România, potrivit unui comunicat de presă. Compania propune o soluție de accesare a fondurilor necesare pentru susținerea și dezvoltarea companiilor mici și micro. Modelul de business este complementar celui bancar și se diferențiază prin rapiditatea evaluării aplicațiilor, proces desfășurat exclusiv online.

„Fagura are o experiență de peste patru ani pe piața din Republica Moldova, unde a ajuns până acum la investiții intermediate de peste 4,4 milioane de euro în cele peste 2.000 de împrumuturi acordate persoanelor juridice și fizice prin intermediul platformei. În prezent, dobânzile achitate investitorilor depășesc valoarea de 750.000 de euro. Potrivit cifrelor raportate la nivelul Republicii Moldova, cu ajutorul Fagura au obținut finanțare mai mult de 160 companii mici și micro, prin programe susținute de United Nations Development Program – UNDP și Future Technologies Activity FTA (USAID, Suedia și UK Aid)”, se transmite în comunicat.

Compania transmite că orice persoană fizică sau juridică din Uniunea Europeană poate deveni investitor prin intermediul Fagura.ro, în timp ce împrumutații sunt exclusiv persoane juridice, companii mici și micro din România.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: