Guvernatorul BNR, avertisment legat de cheltuielile statului: Deficitul trebuie să fie finanţat. Nu cred că suntem o ţară care să ne putem juca cu finanţarea deficitului

Mugur Isarescu, guverantorul BNR Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că deficitul trebuie finanţat şi a precizat că nu suntem o ţară care să ne putem juca cu finanţarea deficitului, transmite News.ro. Mugur Isărescu a fost întrebat joi, într-o conferinţă de presă, care ar fi riscurile dacă ar fi luate noi măsuri fiscal bugetare şi dacă este posibil să fie introduse în acest an.

“Eu le citesc de la dumneavoastră din presă aproape zilnic, riscurile astea. Şi dumneavoastră mă întrebaţi pe mine. Întrebaţi la Ministerul de Finanţe. Noi am mers pe ipoteza că ce s-a introdus este maximum pentru un an electoral, aşa am judecat noi. Şi ipoteza pe care v-am spus-o şi care nu e trecută în clar, sper că n-am greşit, este că ajustarea sau consolidarea fiscală se va face gradual. E clar că societatea nu acceptă şi nu e vorba numai de anul electoral. Asta este ţara în care trăim. Câte discuţii şi pe partea aia, deci nici să tăiem cheltuieli, nici să ne majorăm impozite. De unde atunci? Din exterior, deci să ne împrumutăm în continuare, dar nici asta nu… Vai de mine, ţara s-a împrumutat, cum să rămână fără finanţare în deficit?”, a afirmat Mugur Isărescu.

El a fost întrebat dacă este îngrijorat de faptul că anul trecut România a împrumutat 203 miliarde de lei.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Oricum nu mă bucură. Am înţeles că e o problemă, dar nu datoria sau suma aceea este problema, ci deficitul. Deficitul, cum v-am spus, văd şi eu unele discuţii şi nu mi se par serioase, deficitul trebuie finanţat. Dacă rămâi cu el nefinanţat e ca şi cum ai avea nişte cheltuieli pe care nu le onorezi. Şi ele pot să fie de orice fel”, a explicat guvernatorul BNR.

El a adăugat că ”s-a făcut datorie” deoarece există un deficit.

“Nu sunt discuţii serioase, cele care spun, domnule, dar s-a făcut datorie. S-a făcut datorie pentru că avem un deficit, a fost mai mare sau destul de mare şi el trebuie să fie finanţat din surse interne sau din surse externe. Dar în clipa aceea în care ai un deficit, deficitul trebuie să fie finanţat. Nu cred că suntem o ţară care să ne putem juca cu finanţarea deficitului. Apar, într-adevăr, penalizările, când ai deficit prea mare, în sensul că dobânzile cresc. Avem stabilitate de curs, avem inflaţie, am văzut creştere economică”, a mai declarat Mugur Isărescu.

Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2023 s-a încheiat cu un deficit de 89,90 miliarde lei, respectiv 5,68% din PIB faţă de deficitul de 80,77 miliarde lei, respectiv 5,76% din PIB aferent anului 2022, conform datelor Ministerului Finanţelor.

FMI estimează în cazul României un deficit bugetar de 5,75% în 2024 şi apoi de peste 6 % din PIB în următorii ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: