Contabilii protestează în 8 iulie și reclamă “măsuri fiscale opresive”. Aceștia cer stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale

calculator calcule bani criza economie grafic contabil pexels sursa foto: Pexels

Membri ai Patronatului Antreprenorilor Contabili din România şi alţi specialişti în domeniu vor protesta luni, 8 iulie și reclamă ”măsuri fiscale opresive” ce afectează mediul de afaceri și pe contabili. Protestul vizează problematica recentă a e-TVA și e-Factura, dar și alte “abuzuri fiscale și legislative”, spun inițiatorii protestului. Reprezentanţii patronatului spun că solicită predictibilitate legislativă prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare.

Acesta va începe luni, la 8:30 în Piaţa Victoriei, iar la 9:30 se va pleca în marş spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei, unde va avea loc o adunare publică de protest între orele 10:45 şi 13:30.

“În ultimele luni, am fost martorii unei avalanșe de modificări legislative, care apar în medie la fiecare
două zile lucrătoare. Este imposibil să cerem celor care își plătesc taxele și impozitele să-și adapteze
permanent afacerile sau bugetele personale la un astfel de ritm haotic. Această instabilitate nu face
decât să sufoce dezvoltarea și inovația, afectând negativ economia națională. De la înființare, fiecare
companie este tratată ca un potențial evazionist, iar această presiune este amplificată de peste 60 de
instituții cu atribuții de control, fără a oferi însă îndrumare și consiliere adecvată”, susțin organizatorii protestului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Ignorarea instrumentelor democratice și a transparenței decizionale, adoptarea ordonanțelor de urgență fără consultare publică și fără implicarea specialiștilor sunt doar câteva dintre aspectele care ne-au adus aici. De asemenea, încălcarea datelor personale prin declararea tuturor facturilor de achiziții ale persoanelor fizice și delegarea competențelor ANAF către contribuabili sunt practici inacceptabile care trebuie să înceteze. Un alt punct crucial este cerința de a schimba din nou casele de marcat pentru a imprima QR coduri, fără a oferi deduceri fiscale. Aceste măsuri sunt abuzive și costisitoare pentru companii. Mai mult, există suspiciuni rezonabile că actul normativ referitor la e-TVA are ca scop întârzierea rambursărilor de TVA, împovărând astfel mediul privat cu finanțarea bugetului public fără o reformă adevărată a cheltuielilor publice”, transmite organizația.

Contabilii care protestează spun că solicită predictibilitate legislativă prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum șase luni înainte de implementare.

“Cerem respectarea dialogului social și a transparenței decizionale, implicarea reală a mediului de afaceri și a specialiștilor în procesul de elaborare a politicilor fiscale. Este imperativă simplificarea procedurilor fiscale prin eliminarea declarațiilor redundante și a cerințelor birocratice inutile”.

Scrisoarea deschisă a PACR poate fi consultată aici: PACR – SCRISOARE DESCHISĂ

Cele 10 obiective ale protestului:

1. Eliminarea e-TVA – Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile și nici în e-urile ANAF-ului! Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să știe deja!

2. Eliminarea obligativității transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura – Este un atac la viața privată a persoanelor fizice, o procesare a datelor cu caracter personal în mod nelegal și nejustificat.

3. Eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code – Nu este normal ca, după ce au fost schimbate toate casele de marcat din bani publici, să le schimbăm din nou, fără deduceri fiscale!

4. Revenirea la Legea Prevenției – Varianta anterioară legii 296/2023. Nu putem face afaceri sub presiune constantă, fără îndrumare și avertisment.

5. Vrem predictibilitate – Conform articolului 4 din Codul Fiscal, orice modificare să fie realizată cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe și obligații noi.

6. Respectarea dialogului social și a transparenței decizionale – Proiectele pentru OUG 69 și OUG 70 au stat doar două zile în transparență decizională și au fost aprobate fără dezbatere publică, cu aviz negativ de la CES.

7. Eliminarea declarațiilor redundante – De la 1 ianuarie 2025 toți contribuabilii sunt obligați la raportarea SAF-T, care conține toate tranzacțiile economice ale unei firme.

8. Modificarea termenelor pentru notificări în relația cu ANAF – Contribuabilul are termene stricte, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile.

9. Compensarea concediilor medicale cu contribuțiile sociale – Nu mai putem împrumuta statul ani de zile și să plătim sănătate pentru concediile medicale!

10. Norme clare pentru RO-e-Transport.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu ministrul invita, ci Ministrul a primit invitatia de la contabili, in cadrul protestului a fost trimisa invitatia!
    Dl.ministru NU a consultat profesionistii si mediul de afaceri, asa s-a ajuns la protest.
    Abia acum a acceptat primele consultari.
    Deci, invitatia nu a venit din parye lui, cum era normal, ci invers!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.