Autostrada Transilvania. Tribunalul București a suspendat rezilierea contractului pentru lotul Cheţani – Câmpia Turzii. Decizia nu este definitivă

chetani campia turzii Lotul Chețani - Câmpia Turzii Sursa foto: Asociația Pro Infrastructura

Tribunalul Bucureşti a decis, astăzi, prin Ordonanţă Preşedinţială, la cererea antreprenorului Straco, suspendarea efectelor rezilierii contractului pentru lotul Cheţani – Câmpia Turzii de pe Autostrada A3 Transilvania. Decizia nu este definitivă. Contractul a fost reziliat în data de 11 martie. Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă afirmă că va încerca, la Curtea de Apel, întoarcerea acestei decizii.

Decizia instanţei: „Admite cererea. Dispune suspendarea efectelor înştiinţării de reziliere a contractului de lucrări nr. 92/11528/19.02.2015, înregistrată sub nr. 92/19750/11.03.2021, emisă de CNAIR SA şi suspendarea executării scrisorii de garanţie bancară pentru plata avansului nr. 00888-02-0300486, emisă de UniCredit Bank SA, până la soluţionarea definitivă a cererii privind anularea aceleiaşi înştiinţări. Executorie. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.”

Contractul pentru lotul cu o lungime de 16 km din judeţele Mureş şi Cluj, a fost reziliat pentru că antreprenorul în insolvenţă abandonase, practic, şantierul. Rezilierea efectivă intră în vigoare la 14 zile de la notificarea oficială: „Decizia rezilierii acestui contract este consecința faptului că Antreprenorul nu a respectat un număr de 3 înștiințări de remediere și a abandonat șantierul. Precizăm că după deschiderea traficului rutier pe Nodul Rutier Chețani, în data de 18.09.2020, Antreprenorul a redus considerabil ritmul de execuție a lucrărilor. La data deschiderii traficului, progresul fizic era de 36,81%, iar în prezent progresul fizic înregistrat este de 37,86%, Antreprenorul înregistrând un progres de aproximativ 1% în ultimele 5 luni”, anunţa, pe 11 martie, Compania de Drumuri.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Pe Autostrada A 3 Trasilvania, între Târgu Mureş şi Cluj Napoca lipsesc două loturi: secţiunea Târgu Mureş – Ungheni de 10 kilometri care va fi terminată până la sfârşitul anului, respectiv cei 16 kilometri dintre Cheţani şi Câmpia Turzii.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că statul se va lupta la Curtea de apel pentru întoarcerea acestei decizii, afirmând că nu știe motivele pentru care a fost luată această decizie.

Postarea lui Drulă:

„Un complet al tribunalului a decis astăzi să emită o ordonanță președințială prin care înștiințarea de reziliere trimisă de CNAIR în 11 martie a fost suspendată.  Reamintesc că este vorba de un contract care trebuia să dureze 12 luni, început în 2016, și care astăzi este la stadiul de 40%, iar în ultimele 6 luni constructorul în insolvență a executat doar 1% din lucrări. UNU LA SUTĂ ÎN 6 LUNI!

După nenumărate încercări de salvare a acestui contract, CNAIR a decis pe bună dreptate că 5 ani e mult prea mult și că România are nevoie de autostrada A3 așa că a reziliat contractul, urmând să reliciteze pentru terminarea lucrărilor cu un alt constructor.
Nu știm încă motivele pentru care a fost luată decizia de astăzi, dar ce știm este că:

1. CNAIR nu a fost citată și nu a putut explica judecătorilor situația acestui contract, nu s-a putut apăra.

2. Abia la Curtea de Apel, CNAIR va putea să explice judecătorilor care este situația acestui contract, cum s-au derulat în bătaie de joc lucrările, în timp ce pe drumul național alăturat traficul e infernal și mor oameni în accidente în fiecare an.

Le cer celor care sunt în spatele acestei acțiuni (printre care și o mare bancă) să se oprească din acțiuni contrare interesului public. A duce un business într-o țară înseamnă și responsabilitate, nu doar interes patrimonial imediat”.

Ce se întâmplă cu Pasajul Domneşti de pe Centura Capitalei unde tot Straco este antreprenor

Într-un document obţinut de Economedia, Mihai Ghidineci, Administrator Special Straco atenţionează că rezilierea contractului de pe A3 Transilvania va determina deschiderea procedurii de faliment şi imposibilitatea continuării contractului pentru construirea Pasajului de la Domneşti, în cea mai aglomerată intersecţie de pe Centura Capitalei. Totuşi, spre deosebire de situaţia de pe A3 – Autostrada Transilvania, pentru Pasajul de la Domneşti se lucrează deja cu un subcontractor care ar putea continua execuţia pasajului (termenul estimat este primăvara anului viitor).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: