AcasăȘtiriBursele europene au închis miercuri în scădere. Sectorul auto, puternic afectat de perspectivele privind taxele

Bursele europene au închis miercuri în scădere. Sectorul auto, puternic afectat de perspectivele privind taxele

Bursele europene au închis miercuri în scădere. Sectorul auto, puternic afectat de perspectivele privind taxele
Sursa foto: Pexels / energepic.com

Acţiunile europene au închis în scădere miercuri, sectorul auto fiind puternic afectat după ce a apărut perspectiva unor noi tarife vamale din partea SUA,transmite CNBC, conform News.ro.

Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 0,7%, în timp ce sectorul auto a pierdut 2,6%, extinzând pierderile după ce un oficial de la Casa Albă a declarat pentru CNBC că preşedintele american Donald Trump ar putea anunţa noi taxe vamale chiar din cursul zilei de miercuri.

Totuşi, bursele britanice au contrazis tendinţa regională: FTSE 100 a urcat cu 0,3%, iar FTSE 250 a crescut cu 0,28%.

Între timp, costurile de împrumut ale Marii Britanii au scăzut, în contextul unui val de date economice şi anunţuri fiscale primite pozitiv de pieţe. Randamentele obligaţiunilor guvernamentale britanice pe 2 şi 10 ani au scăzut cu aproximativ 3 puncte de bază până la ora 16:45 (Londra).

Ziua a început cu publicarea inflaţiei din Regatul Unit, care a arătat o încetinire neaşteptată a creşterii preţurilor, până la 2,8% în februarie. Datele au alimentat speranţele privind o traiectorie mai clară de reducere a dobânzilor din partea Băncii Angliei, ceea ce a dus la deprecierea lirei în raport cu dolarul american şi euro.