BRD a anunțat luni la Bursa de Valori București că Delphine Garcin-Meunier, 48 de ani, a renunțat la funcția de președintă a consiliului de administrație. Fostă directoare a Diviziei Mobilitate și Servicii Bancare și Financiare Retail Internaționale a grupului Société Générale, Garcin-Meunier a plecat din funcție după numai un an de mandat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Doamna Delphine Mireille GARCIN – MEUNIER a decis să renunţe la calitatea de Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi la mandatul său de membru al Consiliului de Administraţie. O nouă numire va fi anunţată în timp util, în conformitate cu procedurile de guvernanţă aplicabile. Consiliul de Administraţie îşi exprimă profunda apreciere şi îi mulţumeşte Doamnei Delphine Mireille GARCIN – MEUNIER pentru angajamentul, contribuţia valoroasă, sprijinul şi activitatea excepţională prestată în cadrul Consiliului de Administraţie al BRD – Groupe Société Générale S.A.”, se arată în raportul publicat de bancă la Bursa de Valori București.

Delphine Mirelle Garcin-Meunier a primit aprobarea Băncii Naționale a României în vara anului 2024 pentru a-l înlocui în consiliul de administrație pe Giovanni Luca Soma, care a fost  administrator şi preşedinte CA al BRD timp de opt ani, până în decembrie 2023.

Din 2023, Garcin-Meunier este membră a Comitetului Executiv al grupului francez Société Générale.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Delphine Garcin-Meunier și-a început cariera în anul 2000 la ABN Amro Rothschild, în cadrul echipelor de Piețe de Capital – Acțiuni.

În 2001, s-a alăturat departamentului de Piețe de Capital – Acțiuni din cadrul Société Générale Corporate and Investment Banking (SG CIB), unde, timp de 13 ani, a fost responsabilă cu inițierea și derularea emisiunilor primare pe piețele de acțiuni și instrumente echivalente pentru un portofoliu de companii mari.

În 2014, a trecut în Departamentul de Strategie, în cadrul diviziei de Finanțe și Dezvoltare, concentrându-se în special pe activitățile de retail banking din Franța, servicii bancare pentru tranzacții, modelul de relaționare al diviziei corporate & investment banking, servicii de custodie și administrare de active.

În 2017, a devenit Director pentru Comunicare Financiară și Relația cu Investitorii la nivelul Grupului și a pregătit, printre altele, prezentarea planului strategic „Transform to Grow” pentru piețele financiare.

Anterior, Delphine a ocupat funcția de Director al Strategiei Grupului, începând cu noiembrie 2020.

Delphine Garcin-Meunier este absolventă a unui program de master în Finanțe Internaționale la HEC și deține un DEA (Diplôme d’Études Approfondies) în Econometrie de la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne.

BRD este evaluată de investitori la 13 miliarde de lei și este controlată în proporție de 60,2% de Société Générale, arată datele BVB.