Ministerul Finanțelor anunță că lansează un demers interinstituțional pentru construirea unui portofoliu de proiecte de investiții care pot fi implementate prin mecanisme de parteneriat public-privat (PPP). Această inițiativă are ca scop valorificarea potențialului PPP-urilor pentru dezvoltarea României, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis solicitări oficiale către ministerele de linie pentru identificarea și evaluarea proiectelor relevante care pot fi structurate sub forma unor parteneriate public-private.
„Fiecare minister este invitat să transmită, până la finalul lunii iulie 2025, o analiză internă a proiectelor de investiții, incluzând informații esențiale precum: obiectivul proiectului, indicatorii tehnico-economici, valoarea estimată a investiției, stadiul de pregătire (temă de proiectare, studii de prefezabilitate sau fezabilitate), situația terenurilor implicate (proprietate, necesar de expropriere), precum și avizele sau autorizațiile deja obținute”, a declarat Ministrul Alexandru Nazare.
În decembrie 2024, a fost aprobat Ordinul nr.6695/17.12.2024 privind publicarea ghidurilor și metodologiilor pentru înțelegerea și aplicarea cadrului PPP, iar în perioada 26–29 mai 2025 a avut loc prima sesiune extinsă de instruire dedicată autorităților publice centrale și locale.
Ministerele vizate pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte PPP includ:
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Ministru Florin-Ionuț Barbu.
- Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Ministru Diana-Anda Buzoianu.
- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Ministru Cseke Attila Zoltán.
- Ministerul Educației și Cercetării – Ministru Daniel-Ovidiu David.
- Ministerul Energiei – Ministru Bogdan-Gruia Ivan.
- Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului – Ministru Radu-Dinel Miruță.
- Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Ministru Dragoș-Nicolae Pîslaru.
- Ministerul Sănătății – Ministru Alexandru-Florin Rogobete.
- Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Ministru Ciprian-Constantin Șerban.
România a înregistrat, până în prezent, un număr redus de proiecte implementate prin PPP, comparativ cu alte state europene care au valorificat acest instrument pentru dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor publice și a altor domenii esențiale. Niciunul dintre aceste proiecte, însă, nu a fost unul de impact.