AcasăBaniPiața de capitalIndicele principal de la Bursa de la Bucureşti a atins joi un nou maxim istoric

Indicele principal de la Bursa de la Bucureşti a atins joi un nou maxim istoric

Indicele principal de la Bursa de la Bucureşti a atins joi un nou maxim istoric
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,29% faţă de ziua precedentă, până la valoarea de 19.790,84 puncte, înregistrând joi un nou un nivel record, transmite Agerpres.

În ultima lună, avansul BET a fost de 6,35%, iar de la începutul anului principalul indicele s-a apreciat cu 18,36%.

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 52,11 milioane de lei (10,28 milioane de euro).

Cele mai lichide au fost titlurile Banca Transilvania, cu 13,27 milioane de lei, OMV Petrom – cu 3,74 milioane de lei şi Romgaz – cu 3,55 milioane de lei.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în urcare cu 0,27%, BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,31%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,57% faţă de ziua anterioară.

Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,50%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o apreciere de 0,15%.

- articolul continuă mai jos -

Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,14%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile IAR Braşov (+7,14%), Antibiotice (+6,72%) şi Ropharma (+6,25%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Vrancart (-9,02%), Mecanica Fină (-6,29%) şi Romcab (-6,18%).