Administraţia Federală pentru Aviaţie a SUA nu a descoperit probleme la transportul spațial uman al Blue Origin, deținut de Jeff Bezos/ O fostă șefă acuzase prioritatea vitezei de execuție și a reducerii costurilor în detrimentul calității

blue origin, jeff bezos, miliardar, amazon sursa foto: Blueorigin.com

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FDA) din Statele Unite nu a descoperit probleme de siguranţă la programul de transport spaţial uman al Blue Origin, după ce a investigat acuzaţii în acest sens ale unor actuali şi foşti angajaţi, transmite Reuters.

FDA a declarat în septembrie că va analiza preocupările de siguranţă ridicate de foştii angajaţi ai Blue Origin, dar vineri a anunţat că închide investigaţia, constatând că ”nu există probleme specifice de siguranţă” şi că nu va lua nicio măsură împotriva companiei spaţiale a miliardarului Jeff Bezos.

Alexandra Abrams, fosta şefă a Blue Origin Employee Communications, şi alţi 20 de actuali şi foşti angajaţi ai Blue Origin, nenumiţi, au afirmat într-un eseu că ”au văzut un model de luare a deciziilor care deseori acordă prioritate vitezei de execuţie şi reducerii costurilor faţă de alocarea unor resurse adecvate pentru a asigura calitatea.”

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Un purtător de cuvânt al Blue Origin nu a comentat imediat vineri, dar a spus în septembrie că Abrams ”a fost demisă în urmă cu doi ani, după avertismente repetate pentru probleme care implicau reglementările federale de control al exporturilor”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Abrams a declarat pentru CBS News, care a scris prima dată acuzaţiile respective, că nu a primit niciodată avertismente legate de problemele de control al exporturilor.

În iulie, Bezos s-a înălţat la aproximativ 66,5 mile (107 km) deasupra deşertului Texas la bordul unui vehicul de lansare New Shepard, într-un zbor suborbital.

Blue Origin a declarat în septembrie că susţine ”registrul nostru de siguranţă şi că New Shepard este cel mai sigur vehicul spaţial proiectat sau construit vreodată”.

Eseul afirma că o echipă din 2018 a Blue Origin ”a documentat peste 1.000 de rapoarte de probleme legate de motoarele care alimentează rachetele Blue Origin, care nu au fost niciodată rezolvate”.

sursa: News.ro, sursa foto: Blueorigin.com