Alpha Bank, profit înainte de impozitare de 20,1 milioane euro, în primele 9 luni din 2021

Alpha Bank

Alpha Bank România a obţinut un profit înainte de impozitare (PBT) de 20,1 milioane euro, în primele 9 luni ale acestui an, înregistrând o evoluţie superioară celei anticipate pentru această perioadă, potrivit unui comunicat al băncii, citat de Agerpres

La finalul lunii septembrie 2021, portofoliul de credite al Alpha Bank în România s-a situat la 2,7 miliarde euro, înregistrând o creştere de 1,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Activitatea comercială robustă pe segmentul persoanelor fizice concretizată într-o rată de creştere anuală a vânzărilor noi de credite ipotecare de 41% a constituit principalul motor de creştere a portofoliului, acesta din urmă depăşind la finalul lunii septembrie 2021, pragul de 1,3 miliarde euro.

În ceea ce priveşte finanţarea persoanelor juridice, dinamica pozitivă a pieţei, precum şi implicarea băncii activă în cele mai importante programe de sprijin guvernamental, au dus la o creştere robustă pe segmentul IMM-urilor (+22% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior). Depozitele atrase de la clienţi s-au situat la 2,6 miliarde euro.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

La nivel operaţional, creşterea solidă a veniturilor din comisioane (peste 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior) a atenuat impactul negativ al ratelor de dobândă scăzute, venitul net bancar rămânând la un nivel similar celui înregistrat în perioada ianuarie – septembrie 2020.

Potrivit sursei citate, economia României a înregistrat o revenire dinamică în primele trei trimestre din 2021, confirmând anticipaţiile de redresare şi punând bazele unei performanţe solide de creştere economică în 2021. La nivelul sistemului bancar, cererea de creditare a crescut susţinut, marcând cel mai ridicat nivel din 2009 până în prezent. Dinamici pozitive solide au fost înregistrate atât pe segmentul persoanelor fizice, cât şi pe segmentul finanţării companiilor.

“Astfel, într-un context macroeconomic şi bancar favorabil, activitatea noastră comercială a fost una robustă. Producţia de credite noi ipotecare a înregistrat un avans anual de 41%, portofoliul de credite ipotecare depăşind astfel pragul de 1,3 miliarde euro. O performanţă similară a fost obţinută şi pe segmentul creditelor de consum, vânzările noi dublându-se în primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020. Mai mult, am continuat să susţinem mediul de business prin finanţările acordate atât clienţilor mari, cât şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Astfel, producţia de credite destinate IMM-urilor a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, reafirmându-ne poziţia de finanţator al economiei şi, totodată, de susţinător al revenirii economice. Participarea activă în cadrul programelor derulate de către Guvernul României pentru susţinerea mediului de afaceri a contribuit pozitiv la această performanţă. Având în vedere planurile de dezvoltare naţională şi resursele pe care România intenţionează să le atragă în anii următori în vederea implementării de reforme şi investiţii, Alpha Bank Romania a semnat în luna august 2021, o convenţie cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru accelerarea absorbţiei Fondurilor Europene alocate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2021 – 2022”, se spune în comunicat.

În trimestrul al treilea banca precizează că a continuat să diversifice canalele de acces ale clienţilor. Astfel, a extins infrastructura de self-service prin mărirea reţelei de echipamente multifuncţionale (ATM 24/7 Banking), punând această tehnologie la dispoziţia clienţilor în peste 65% din unităţile sale teritoriale, extinzând totodată aria operaţiunilor care pot fi efectuate prin intermediul acestor echipamente.

Alpha Bank Romania a contribuit şi la creşterea complementarităţii dintre piaţa de capital şi cea bancară, participând ca manager la emisiunea de obligaţiuni în valoarea de 40 de milioane de euro a Libra Internet Bank.

Alpha Bank România este o instituţie financiară aflată printre primele 10 bănci din ţară, cu o prezenţă la nivel naţional de peste 20 de ani. Banca oferă o gamă largă de servicii şi produse moderne pentru persoane fizice, precum şi pentru IMM-uri şi segmentul corporativ. Alpha Bank România este una dintre instituţiile financiare care a inovat sectorul bancar din România, fiind prima bancă ce a introdus în cadrul ofertei sale creditele pentru locuinţe. Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare şi financiare din Grecia. În 1993, Alpha Bank Group, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au înfiinţat Banca Bucureşti SA, ca bancă comercială, redenumită în anul 2000 Alpha Bank România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: