Analiză OTP Bank: Economia are o creștere mai slabă decât se anticipa. Riscurile fiscale sunt semnificative. Sunt necesare noi măsuri pentru a reduce deficitul

bani calcul taxe Sursa foto: Pixabay

Economia locală înregistrează o creștere mai slabă decât se anticipase anterior, iar aceasta este atribuită provocărilor din sectorul serviciilor și din industrie, consolidării fiscale și slăbirii activității în zona euro, potrivit analiștilor OTP Bank. Prognoza pentru a doua jumătate a anului este astfel influențată de recentele evoluții economice internaționale, de tendințele din zona euro, noile majorări de taxe locale și evoluția indicatorilor macroeconomici locali.

Chiar dacă în prima parte a anului se estima că PIB-ul anual va ajunge la o creștere de aproape 3% în 2023, creșterea a fost mai lentă, îngreunată de un consum și de exporturi mai slabe, pe fondul unor venituri reale erodate de inflație și de deteriorarea situației internaționale în zona de producție, și a ajuns la doar 1,7% la jumătatea anului. Prin urmare, perspectiva de creștere economică pentru întregul an este de 1,9%. În același timp, inflația continuă să scadă și este pe cale să ajungă la aproximativ 7,5% la finalul lunii decembrie, în timp ce în privința ratei dobânzii de referință nu vor exista evoluții noi, BNR urmând să mențină rata actuală.

Performanța PIB-ului din primul semestru a fost alimentată de sectoarele IT, construcții și servicii, în timp ce industria, care contribuie cu peste 20% la formarea PIB-ului, a avut o contribuție negativă. Sectorul HORECA a avut un start bun în primul trimestru, dar a cunoscut o încetinire severă în al doilea trimestru. La începutul anului 2024 tendința de creștere a PIB-ului se va îmbunătăți spre o valoare anuală estimată de +2,7%, determinată de cheltuielile gospodăriilor (susținute de creșterea salariilor reale), de creșterea consumului public și de o revenire a dinamicii exporturilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Având în vedere evoluțiile din ultima lună, indicatorii din trimestrul al treilea sugerează că acum încetinirea creșterii va dura mai mult decât se anticipa. Creșterea redusă pe care am văzut-o până acum este determinată de cererea gospodăriilor, de o revenire bună a sectorului construcțiilor și de o creștere uriașă a cheltuielilor de investiții, din care o mare parte este finanțată din fonduri externe nerambursabile. Așteptările ar trebui să fie rezervate pentru finalul acestui an deoarece cheltuielile vor fi limitate de faptul că și creșterea creditelor a continuat să slăbească, chiar dacă generarea de credite a revenit la tendințele anterioare pentru segmentul corporate și creditele de consum”, au menționat analiștii OTP Bank.

Inflația a fost în scădere constantă începând cu februarie 2023 și a ajuns la 8,8% în luna septembrie. Așteptările sunt ca această scădere să continue până la finalul anului, în principal sub influența efectelor de bază și, în special, a corecției prețurilor la alimente, luând în calcul inputul recoltei agricole din 2023 și plafonarea adaosurilor comerciale pentru produsele alimentare de bază.

„În acest moment, inflația este încă în scădere, dar trebuie să fim conștienți de faptul că luna ianuarie va aduce inversare temporară a tendinței dezinflației, din cauza măsurilor fiscale implementate pentru consolidarea fiscală. Efectul prețurilor mai mari ale petrolului va contribui, de asemenea, la oprirea dezinflației în primul trimestru al anului viitor. Prognoza noastră arată că inflația prețurilor serviciilor și a bunurilor va rămâne relativ inflexibilă, în timp ce inflația prețurilor alimentelor va continua să scadă”.

În context european, BCE a avertizat că piețele trebuie să se aștepte la dobânzi mai mari pentru o perioadă mai lungă de timp, lăsând deschisă posibilitatea unor noi majorări dacă inflația crește din nou puternic. Având în vedere așteptările de dezinflație pe plan local pentru începutul anului 2024, este puțin probabil ca Banca Națională să înceapă reducerea ratei de referință.

„BNR a urmărit cu atenție echilibrul dintre inflație și rata de referință pe tot parcursul anului, încercând să nu îngreuneze eforturile mediului de afaceri local și, în același timp, să forțeze inflația la un nivel cât mai scăzut posibil. Evoluțiile viitoare ar impune continuarea acestui control strict, iar în condițiile unei opriri temporare a dezinflației, banca centrală ar putea menține rata la nivelul actual până în a doua jumătate a anului viitor”.

Deși creșterea economică a încetinit, piața forței de muncă a rămas robustă până în prezent, cu o creștere lentă, dar constantă, a ocupării forței de muncă. Indicatorii de înăsprire a pieței muncii nu dau semne de relaxare. În acest timp, salariile reale au reușit să crească puternic, pe măsură ce inflația a scăzut, urmând să fie impulsionate și mai mult de majorarea salariului minim în 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: