Analiză. Republica Moldova a trecut prin cel mai mare șoc al creșterii prețurilor la gaze

Moldovagaz Sursa/Moldovagaz Facebook

Republica Moldova a trecut la sfârșitul anului 2021, începutul anului 2022, prin cel mai mare șoc al creșterii prețurilor, ceea a lovit dur în populație, agenți economici și în bugetul public național. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, a spus vineri, 13 mai, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, că șocul creșterii prețurilor practic a trecut, moldovenii acceptă noua realitate, iar problema cea mai mare a Republicii Moldova, legată de gazele naturale, a rămas nerezolvată, scrie Radio Chișinău, citată de Rador.

Potrivit expertului, până în 2005, Republica Moldova, pentru că fusese parte a URSS, plătea lunar rușilor 76-78 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze. În 2005, când șeful statului Vladimir Voronin și-a exprimat intenția de a apropia Republica Moldova de UE, ceea ce nu a plăcut Federației Ruse, Gazpromul a solicitat Chișinăului să plătească ca și europenii pentru gaze, introducând pentru Republica Moldova „formula de calcul a gazului”, cu o perioadă de tranzit de 5 ani, care a fost valabilă până în 2021.

Până în 2010, deși pe extern prețul gazului creștea, cel pe care îl plăteau moldovenii era mai mic decât media europeană. În ajunul crizei din 2008 prețul european al gazului era de 460 de dolari lunar pentru o mie de metru cubi, iar Republica Moldova plătea 230. Abia din 2010 moldovenii au început să plătească pentru gaz ca și europenii.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În anii 2019, 2020 Republica Moldova a plătit pentru gaz mai scump decât prețul mediu european. Consumatorul european în trimestrul doi din 2020 a plătit 60 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar cel moldovean – 167 de dolari. Formula Republicii Moldova cu Federația Rusă era cu mult mai rigidă, din cauza că era mai expusă fluctuațiilor.

Din 2010 și până în 2020 moldovenii au plătit pentru gaz prețul mediu european. Veaceslav Ioniță se întreabă în acest context de ce Republica Moldova în această perioadă, dacă plătea ca și europenii, nu a depus eforturi să diversifice resursele de aprovizionare cu gaze. „Este o problemă de care toată clasa politică se face vinovată. A fost toată lumea în această perioadă la guvernare și nu s-a făcut absolut nimic”, a spus expertul.

Anul 2021, spunea economistul, a schimbat paradigma. Gazul a devenit un produs independent, s-a cotat la bursă separat de petrol, iar Federația Rusă a insistat pe schimbarea formulei de calcul. Astfel, pentru Republica Moldova prețul gazului a început să crească. Totuși, în 2021 moldovenii au plătit pentru gaze mai puțin decât alte țări, deoarece noua formulă de calcul a fost aplicată mai târziu. Republica Moldova s-a înțeles cu Federația Rusă că în perioada rece a anului să se plătească pentru gaz mai puțin, iar în perioada caldă a anului, când consumul de gaz este mic, mai scump, în felul acesta să fie compensat prețul din perioada rece a anului.

„În 2022, în primul trimestru, am plătit 681 de dolari, în timp ce media europeană a fost de 1137 de dolari. În aprilie 2022, Republica Moldova a plătit pentru importul gazului 1129 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar la nivel european acest tarif a fost de 1193. Înțelegerea cu Federația Rusă a fost în felul următor: ne dați gaz la un preț mai mic iarna, iar vara ne dați la un preț mai mare, pentru a compensa prețul din iarnă. Acum pentru noi ar fi convenabil să nu luăm gaz de la Federația Rusă. Republica Moldova ar putea găsi în altă parte gaz mai ieftin”, a declarat expertul.

Potrivit economistului, prețul gazului în Republica Moldova a înregistrat o creștere de 7 ori, timp de un an și jumătate. Am avut 167 de dolari în 2020 și am ajuns la 1129 în aprilie 2022. Europa tot a avut parte de creșterea prețurilor la gaze, dar europenii sunt mai bogați și nu au simțit creșterea atât de tare. Pentru moldoveni a fost o lovitură puternică.

Analistul economic a mai remarcat că pentru importul de gaze Republica Moldova a plătit, anual, în 2012, 2013, 2014, câte 400 de milioane de dolari. După, prețul a scăzut și în 2020 a plătit aproape 170 de milioane de dolari. În 2021 s-a ridicat la 373 de milioane de dolari, dintre care 218 milioane de dolari s-a plătit într-un singur trimestru. „Până la sfârșitul anului, dacă nu vom avea evoluții negative, vom plăti în jur de 760-800 de milioane de dolari pentru gazul importat. Asistăm la o scumpire de cinci ori a gazului importat într-o perioadă scurtă de timp”, a remarcat analistul economic.

Vorbind despre scăderile prețului la gaze de-a lungul anilor, expertul a afirmat că au avut două în istoria țării. În 2009-2010, care a fost una nesemnificativă, și în 2015, care a fost semnificativă. În 2009-2010 a fost o scădere bruscă a prețului la gaz pe piața internațională. Republica Moldova nu a simțit această scădere, deoarece era etapa de apropiere de prețul european. În 2015, datorită conjuncturii internaționale favorabile, tariful a scăzut de la 7,18 lei la 4,30 de lei. Acum situația este inversă. Timp de jumătate de an, prețul la gaz în Republica Moldova pentru populație a crescut de la 4,30 lei la 14 lei fără TVA. „O presiune enormă asupra cetățenilor. Noi am avut o criză în 2006, dar atunci a crescut doar tariful la gaz, acum a crescut gazul, petrolul și energia electrică. Niciodată nu am avut o creștere a prețurilor pe toată această dimensiune”, a explicat expertul.

Economistul susține că în 2020 Moldovagaz a cumpărat gaz de la ruși cu 2,60 lei/m3, cel mai mic din ultimii 10 ani, și îl vindea moldovenilor cu 4,73 lei/m3. Lor le rămânea 2,13 lei/m3. În 2021, din cauza că prețul de achiziție al gazului a crescut, iar cel de vânzare a rămas neschimbat, Moldovagaz nu a încasat nimic de la cetățeni pentru livrarea de gaze. În prezent, tariful de import este de 11 lei, iar cetățenilor este vândut cu 14,06 lei. Astfel, Moldovagaz încasează 3,06 lei profit pentru tot ce înseamnă întreținerea infrastructurii gazului în 2022.

Potrivit analistului economic, prețul gazului este unul secundar. Cel mai important indicator este accesibilitatea gazului, sau cât gaz poate fi procurat de pe un salariu mediu net pe economie, În 2005, până la schimbarea formulei de calcul, moldovenii puteau procura 800 de metri cubi de gaze, între 2012 și 2015 – 500 de metri cubi de gaze. După, a fost stabil în jur de 650 de metri cubi de gaze. Ulterior, deoarece s-a ieftinit gazul și au crescut salariile, în 2020 moldovenii puteau procura 1400 de metri cubi de gaze, cea ce a reprezentat maxima istorică. Anul acesta, deși salariul crește, tariful la gaz s-a majorat mult mai tare, în consecință puterea de cumpărare a populației a scăzut aproape de trei ori. Moldovenii au putut procura în primul trimestru din 2022 – 560 de metri cubi de gaze pe un salariu mediu net. Similar cu ceea ce a fost între 2012-2015. Însă volumul real procurat a fost mai mare, deoarece în perioada rece a anului Guvernul a oferit suport cetățenilor.

„Criza gazului a lovit brusc în cetățenii moldoveni. Puterea de cumpărare a moldovenilor a scăzut brusc. Timp de un an prețul la gaz a crescut de 5 ori. Însă, presiunea care a fost acum asupra moldoveanului este incomparabilă cu cea din 2005. Acum a fost un suport enorm din partea Guvernului. Republica Moldova va putea depăși această criză și va uita această problemă. Problema cea mare a Republicii Moldova nu este prețul la gaz, problema este că în perioada 2010-2020 nu s-au creat oportunități alternative de livrare a gazului. Am fost dependenți și continuăm să fim dependenți de o singură sursă”, a conchis Veaceslav Ioniță.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: