Unii membri ai echipajelor de cabină de la Ryanair au declanşat vineri greve în Belgia, Spania şi Portugalia, într-o dispută legată de salarizare şi condiţiile de lucru, provocând perturbări limitate, după ce operatorul aerian irlandez a anulat zeci de zboruri, lăsând blocaţi sute de pasageri, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Majorarea inflaţiei în Europa a dus la sporirea costului vieţii, determinând sindicatele să ceară salarii mai mari, deseori în urma declanşării unor mişcări de protest.

Companiile aeriene şi operatorii de aeroporturi din Europa se confruntă de asemenea cu lipsa de personal care să gestioneze fluxurile de pasageri, după ce s-a majorat cererea pentru călătorii aeriene, în urma ridicării majorităţii restricţiilor.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Şi alţi angajaţi din industria aeriană, de exemplu cei de la British Airways, intenţionează să intre în grevă vara aceasta.

Sindicatele care-i reprezintă pe membrii echipajelor de cabină Ryanair din Belgia, Spania şi Portugalia au demarat vineri o mişcare de protest de trei zile. Angajaţii din Franţa şi Italia ar urma să înceteze lucrul în weekend. Echipajele din Spania ar urma să intre din nou în grevă în perioada 30 iunie-2 iulie.

Angajaţii susţin că operatorul aerian irlandez nu respectă reglementările de muncă locale, care vizează chestiuni cum ar fi salariul minim, şi au cerut şefilor Ryanair îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

„Condiţiile sunt teribile. Un membru al echipajului de cabină nu are voie nici măcar să ia o sticlă de apă pe durata zborului”, susţine Ricardo Penarroias, preşedintele SNPVAC, sindicatul din spatele grevei din Portugalia.

Oficialii Ryanair nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţiile.

În zona euro, rata inflaţiei a atins nivelul record de 8,1% în mai, iar în unele ţări din Europa Centrală şi de Est depăşeşte 10%. Autorităţile se tem că în urma solicitărilor de majorare a salariilor s-ar putea dezvolta o spirală salarii-preţuri, care s-ar adăuga presiunilor inflaţioniste.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a avertizat că inflaţia cu cât rămâne mai mult la un nivel ridicat cu atât este mai probabil să influenţeze negocierile privind salariile.

Sindicatele piloţilor şi ale membrilor echipajelor de cabină de la Brussels Airlines, subsidiara belgiană a Lufthansa, au început o grevă joi. În trei zile, Brussels Airlines ar urma să anuleze aproximativ 60% din cele 533 de zboruri.

Cea mai lovită de greva Ryanair ar putea fi Belgia, presa locală anunţând că 127 de curse aeriene de pe aeroportul Charleroi Bruxelles vor fi anulate, fiind afectaţi 21.000 de pasageri.

La Lisabona, până la această oră sunt anulate două zboruri, ambele spre Bruxelles. Un total de 18 zboruri Ryanair între Bruxelles şi oraşe spaniole au fost anulate vineri şi sâmbătă, a anunţat sindicatul spaniol USO.

Ryanair este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri.