Angajatorii sunt obligați să își informeze noii salariați sub 45 de ani cu privire la Pilonul II de pensii private

Bani, investitie, planificare, pix / Foto: Pixabay.com

Toți angajatorii din România sunt obligați, începând cu data de 19 iulie 2021, să își informeze noii salariații cu vârsta până în 45 de ani în legătură cu aderarea la un fond de pensii private obligatorii (Pilonul II), arată un comunicat al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România.

Modificarea legislativă vizează în principal conștientizarea salariaților aflați la primul loc de muncă, respectiv cei care au obligația legală de a-și alege fondul de pensii de Pilon II în primele 4 luni de la intrarea în piața muncii. Tinerii care nu își aleg fondul de pensii la care să contribuie sunt repartizați aleatoriu de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) la unul dintre cele 7 fonduri de Pilon II.

Salariații care nu se află la primul loc de muncă nu trebuie să își aleagă fondul de pensii, ei fiind deja integrați în Pilonul II. În prezent, 7,7 milioane de români contribuie deja la un fond de pensii private obligatorii. Cei care nu cunosc la ce fond contribuie pot completa acest formular ASF și vor fi contactați în cel mai scurt timp de administratorul fondului de pensii private la care au contul personal.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Noua obligație pentru angajatori este dată de Ordinul nr. 585 / 2 iulie 2021 privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii și al solidarității sociale nr. 64/2003 (Monitorul Oficial 712, Partea I, 19 iulie 2021). Astfel, la litera M punctul 4, după litera c) se introduce o noua literă, litera c¹), cu următorul cuprins:

„c¹) să informeze angajatul cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat;”.

Obligația angajatorilor vizează informarea tuturor salariaților prevăzuți la Art. 30 din Legea 411/2004 care guvernează Pilonul II de pensii private: atât pe cei sub 35 de ani (aderare obligatorie la Pilonul II), cât și pe cei între 35-45 de ani (aderare opțională). Deși sunt obligați să facă această informare tuturor noilor salariați cu vârsta sub 45 de ani, angajatorii nu cunosc nici istoricul de muncă, nici starea de apartenență (sau nu) la Pilonul II a noilor salariați.

„Implicarea angajatorilor în procesul de informare a salariaților cu privire la Pilonul II va creste gradul de cunoaștere și interes, cu beneficii certe pentru toți salariații din România”, a declarat Radu Crăciun, Președintele APAPR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: