ANPC verifică furnizorii de energie termică din întreaga ţară – 212 puncte termice verificate, dar şi şcoli şi spitale / Principala problemă o reprezintă neasigurarea agentului termic şi a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislaţie

calorifer, incalzire, energie termica, repartitor caldura Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

ANPC verifică, până în 21 februarie, furnizorii de energie termică din întreaga ţară. Până acum s-au fcut controale în 25 de judeţe ale ţării, la cinci operatori fiind descoperite probleme. Principala este neasigurarea agentului termic şi a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislaţie. Au fost date 6 amenzi până în prezent, transmite News.ro.

”Din dispoziţia Preşedintelui ANPC, Cristian-Victor Popescu Piedone, în această perioadă are loc o acţiune de control la nivel naţional, având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce priveşte furnizarea energiei termice pentru încălzire şi apă caldă menajeră către consumatori. Acţiunea a fost desfăşurată pentru a asigura calitatea serviciilor şi respectarea normelor legale în vigoare”, a transmis, joi, ANPC, într-un comunicat de presă.

Sursa citat a rpecizat că au fost controlaţi un număr de 32 de operatori economici din 25 de judeţe ale ţării, fiind constatate abateri la 5 dintre aceştia.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

”În urma verificărilor, până în prezent, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 28.000 lei şi 3 avertismente. De asemenea, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, au fost aplicate şi 2 măsuri complementare de remediere a serviciilor furnizate. Până la finalizarea acţiunii de control, care este programată pentru data de 21.02.2025, estimăm că valoarea amenzilor aplicate va creşte semnificativ”, a mai transmis ANPC.

Instituţia precizează că au fost inspectate 212 puncte termice, precum şi diverse unităţi locative, unităţi de învăţământ, spitale şi săli de sport, pentru a verifica respectarea reglementărilor legale.

Pricipalele abateri constatate sunt următoarele:

* neasigurarea agentului termic şi a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislaţie şi de contractele încheiate cu beneficiarii;

* neîncadrarea în diagrama de reglaj;

* sisteme de distribuţie a agentului termic cu componentedeteriorate/uzate/lipsă;

* lipsa notificării de către furnizori cu 30 zile înainte de intrarea în vigoare a modificării tarifelor.

Totodată, au fost solicitate contractele încheiate cu beneficiarii (pentru verificarea respectării clauzelor contractuale) precum şi documente care să ateste verificareametrologică a aparatelor de măsurare aflate atât în punctele termice, cât şi în unităţile locative, la punctele de delimitare. ​

Au fost emise 52 de invitaţii, urmând ca incheierea documentelor de control să se efectueze după finalizarea verificărilor.

”Consumatorul nu trebuie văduvit nici măcar cu un leu. În caz contrar, acesta trebuie despăgubit, fie de agentul economic, fie prin ajustarea facturii, astfel încât să fie eliminate costurile pentru serviciile neconforme cu legislaţia în vigoare pe care agentul economic este obligat să o respecte ad literam!” , a declarat Cristian-Victor Popescu Piedone.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.