Asociația Băncilor: Băncile nu au majorat comisioanele aferente operațiunile cu numerar din cauza legii care plafonează plățile cu cash

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar în contextul intrării în vigoare a legii care aduce modificări asupra plafoanelor de plăți și încasări cu numerar, a transmis Asociația Română a Băncilor, în urma unei întâlniri avute luni cu reprezentanții Guvernului. Asociația amintește că incluziunea financiară în România este în prezent cea mai redusă în rândul statelor Uniunii Europene, de doar 69%.

„Politica comercială a băncilor face obiectul analizei fiecărei instituții de credit și, în conformitate cu statutul său, Asociația Română a Băncilor nu intervine în niciun fel în modalitatea în care băncile decid și aplică politica privind nivelul comisioanelor. Băncile înțeleg preocupările unei părți din populație și companii cu privire la criteriile stabilite prin legea adoptată de autorități și vin în întâmpinarea clienților cu produse și servicii. Astfel, depunerea de numerar în conturile proprii este, în general, gratuită, în special la multifuncționale. Plățile cu cardul la POS sunt fără comisioane pentru plătitori, la fel ca și plățile cu numerar în conturile prestatorilor prin intermediul multifuncționalelor (MFM). Sistemul bancar a investit în tehnologie și inovație, oferta de produse și servicii online cunoscând o creștere semnificativă de la debutul pandemiei, din perspectiva eficienței și accesibilității”, arată Asociația.

ARB afirmă că înțelege dezideratul autorităților europene privind creșterea încasărilor prin metode electronice de plată pentru a reduce evaziunea fiscală.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În tranzacțiile pe care le realizează în mod obișnuit, 4% dintre români utilizează numai cardul, 26% mai mult cardul, 34% numerarul și cardul în egală măsură, 23% mai mult numerar și 13% numai numerar, arată datele cuprinse în cercetarea de piață „Sistemul bancar în percepția românilor: creditarea și incluziunea financiară a românilor” realizată în anul 2022 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). Comparativ cu perioada de dinainte de pandemie, 37% dintre respondenți consideră că folosesc mai mult cardul ca înainte, 49% că nu s-a schimbat nimic și 14% declară că folosesc mai mult numerar decât înainte.

Aproximativ 46% dintre românii utilizatori de servicii bancare efectuează plăți prin Internet/ Mobile banking, în creștere cu 70% comparativ cu ponderea românilor care realizau plățile de această manieră în decembrie 2020, de 27%.

„Sistemul bancar a demonstrat că este parte din soluție, asigurând finanțare în ritm susținut și pe baze sustenabile, economisire la dobânzi competitive în raport cu alte state și alte produse și servicii digitale. Industria bancară din România asigură un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România”, mai transmite ARB.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: