Banca Centrală a Ungariei (NBH) a anunţat marţi că a majorat dobânda cheie cu 30 de puncte de bază, la 1,5%, în linie cu estimările analiştilor, transmite Bloomberg, citat de Agerpres. Este a treia majorare din tot atâtea luni şi reprezintă cea mai agresivă politică monetară din Europa.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Dobânda de 1,5% este cea mai ridicată din UE şi vine după majorări cu 30 de puncte de bază în iunie şi iulie.

„Nu cred că mulţi oameni se aşteaptă ca Banca Centrală a Ungariei să continue majorarea dobânzii cu 30 de puncte de bază în septembrie. Deci, dacă va exista o referire că asta se va întâmpla, atunci va fi ceva agresiv. Este mult mai probabil că va fi un anunţ vag privind nivelul următoarei creşteri de dobândă”, a apreciat David Nemeth, economist la KBC Group NV în Budapesta.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În ultima lună, forintul s-a apreciat cu 3,2% faţă de euro, cel mai semnificativ avans în rândul valutelor importante analizate de Bloomberg.

Banca Centrală a Ungariei (NBH) a majorat marţi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 0,55%, de la 0,25%.

Ungaria şi apoi Cehia au fost în fruntea înăspririi politicii monetare în Europa. Alte state membre UE din regiune, cum ar fi Polonia şi România, au amânat majorarea dobânzilor, în pofida intensificării presiunilor preţurilor.

Comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Ungariei a indicat că va continua înăsprirea politicii monetare până când inflaţia va fi în grafic pentru a atinge banda de toleranţă de plus/minus 1 punct procentual în jurul ţintei de 3% pe care o are în vedere NBH pe termen mediu.

În timp ce o parte dintre cele mai mari bănci ale lumii aşteaptă să vadă dacă creşterea globală a inflaţiei nu este decât un fenomen trecător, alte bănci centrale din ţările est-europene nu vor să rişte şi majorează costul creditului, în condiţiile în care inflaţia se apropie de limita superioară a bandei de toleranţă.