Bloomberg: Recolta mare de grâu din Rusia reduce prețurile la nivel mondial, care au atins un nivel record după invadarea Ucrainei

grau cereale recolta agricultura Sursa foto: Pixabay

A doua recoltă mare de grâu a Rusiei îi consolidează poziţia de cel mai mare exportator global, dar atenuează şi presiunile asupra preţurilor, care au atins un nivel record după invadarea Ucrainei, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Războiul declanşat de Kremlin – inclusiv blocarea şi bombardarea porturilor – a afectat semnificativ exporturile de produse alimentare ale Ucrainei, ceea ce a cimentat dominaţia Rusiei pe piaţa globală a grâului. Aceste evoluţii s-au reflectat în livrările ruseşti record, traderii reuşind să depăşească dificultăţile logistice şi de finanţare apărute după invazie.

Cantităţile record exportate prin porturile ruseşti au adus o rază de lumină pentru consumatorii de grâu afectaţi de criza costului vieţii: cel mai scăzut preţ din ultimii aproape trei ani. În pofida eforturilor Kremlinului de a exploata situaţia – sprijinind creşterea preţurilor pentru a-şi majora propriile venituri – cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago este la mai puţin de jumătate faţă de vârful înregistrat după declanşarea invaziei Ucrainei de către Rusia.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Nu există o concurenţă semnificativă pentru grâul rusesc. Acum Rusia decide preţul”, a apreciat Hélene Duflot, analist la Strategie Grains.

În timp ce nivelul ridicat al aprovizionării reduce preţul, Rusia încearcă să-şi folosească poziţia sa dominantă pentru a-şi spori veniturile.

Oficialii ruşi încearcă să stabilească un plafon de preţ neoficial pentru exporturi, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Astfel, unii traderi sunt forţaţi să renegocieze şi chiar să anuleze tranzacţiile, susţin sursele.

Guvernul poate impune un prag minim de preţ refuzând să acorde documente de export pentru livrările care au costuri mai scăzute, adaugă sursele.

Luna aceasta, Egiptul a cumpărat o cantitate importantă de grâu rusesc printr-o tranzacţie privată, la un preţ sub plafonul neoficial din licitaţiile publice. După câteva zile, Egiptul a anunţat că li se va permite traderilor să livreze grâu şi din alte ţări în afară de Rusia. Acest fapt a permis Ministerului rus al Agriculturii “să salveze aparenţele” în privinţa tranzacţiilor care erau sub pragul minim de preţ, susţine Andrey Sizov, director în cadrul firmei de consultanţă SovEcon.

Ministerul rus al Agriculturii nu a răspuns întrebărilor privind impunerea unui plafon oficial de preţ. “Susţinem preţurile noastre, care sunt dictate de majorarea costurilor de producţie”, a afirmat Eduard Zernin, şeful Uniunii exportatorilor de cereale din Rusia.

Cu toate acestea, plafonul de preţ este încă un semn că Kremlinul caută să înăsprească controlul asupra exporturilor de cereale ruseşti, şi, prin urmare, asupra pieţei globale.

Casele internaţionale de comerţ au ieşit de pe piaţa rusă mai devreme în acest an, în urma sporirii criticilor la adresa companiilor străine. De asemenea, Moscova continuă să curteze cumpărătorii din Africa şi Orientul Mijlociu, în timp ce atacă infrastructura de export a Ucrainei şi amestecă cerealele din teritoriile ocupate cu propria sa producţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: