Portul Constanţa se poziţionează ca principal nod comercial al Mării Negre, cu investiţii de aproape două miliarde de euro, deschizând un drum vital către Asia prin Orientul Mijlociu, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Astăzi, am fost în Portul Constanţa, la invitaţia directorului general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, Mihai Teodorescu, care mi-a prezentat strategia de dezvoltare a acestui obiectiv esenţial pentru economia românească. Portul Constanţa rămâne un hub strategic pentru România şi Europa, iar proiectele aflate în derulare sau pregătire vor consolida acest rol. Investiţiile sprijină activitatea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. (CN APM S.A.) şi aduc beneficii directe economiei naţionale”, a scris ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.
Potrivit acestuia, mai multe proiecte majore au fost deja finalizate, printre care: extinderea la patru benzi a drumului Poarta 10 bis – Poarta 9 (12,69 milioane euro), modernizarea infrastructurii şi protecţia mediului (15,03 milioane euro), drum şi parcare în zona cheului fluvio-maritim (3,26 milioane euro).
În prezent, sunt în curs de implementare sau pregătire alte proiecte, precum: modernizarea infrastructurii electrice, în valoare de 23,05 milioane de euro, extinderea cheurilor danelor 10 şi 12 – Zona Midia (16,93 milioane de euro), proiectul E-COLD pentru alimentarea navelor cu energie de la cheu (18,8 milioane de euro), extinderea la 4 benzi Poarta 7 – Pod Canal (50 milioane de euro).
De asemenea, şeful de la Transporturi a mai anunţat şi alte proiecte în postarea sa, respectiv: master planul rutier – 122,6 milioane de euro,
Electrice II – 82,41 milioane de euro, MEIAC (Apă şi Canal) – 28 milioane de euro, dragaje investiţii – 142,6 milioane de euro, dezvoltarea capacităţii feroviare – etapa II (23,8 milioane de euro), cheuri Midia (214,7 milioane de euro), parc fotovoltaic – 11,3 milioane de euro, parcare securizată lângă A4 – 43,37 milioane de euro, cheu nave tehnice Midia – 22,18 milioane de euro şi molurile III S şi IV S (1,1 miliarde euro).
Potrivit sursei citate, valoarea totală a acestor investiţii se ridică la 1,93 miliarde de euro.
Şerban a menţionat că a vizitat şi terminalul de pasageri, despre care susţine că este „un spaţiu nou, modern şi primitor, gata să ofere o experienţă plăcută turiştilor care vizitează România”.
Un alt obiectiv prioritar menţionat de ministrul Transporturilor, aflat în reabilitare, este Digul de Nord – tronsonul Poarta 1 – Farul Alb, cu o lungime de 3.550 metri. Lucrările includ reparaţii structurale, consolidarea taluzurilor, refacerea pereului din beton şi montarea de stabilopozi de până la 25 de tone.
„Portul Constanţa nu este doar o facilitate logistică – este un pilon strategic al transportului regional. Cu aproape două miliarde de euro investiţi prin CN APM S.A., Portul Constanţa se poziţionează ca principal nod comercial al Mării Negre, deschizând un drum vital către Asia prin Orientul Mijlociu. Viitorul transportului maritim românesc se construieşte acum, aici”, a transmis ministrul Transporturilor în postarea sa.