Crescătorii de porci acuză Guvernul că nu a plătit despăgubirile pentru porcii cu pestă sacrificaţi de fermieri

porci ferma pexels sursa foto: Pexels

Guvernul nu a plătit fermierilor sumele datorate pentru sacrificarea porcilor cu pestă porcină africană din vară şi până în prezent, potrivit unui comunicat remis miercuri de Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP).

„Situaţia fermierilor crescători de porci din România este alarmantă. Guvernul nu a plătit ajutorul de Covid pe care îl aşteaptă fermierii. (…) Statul nu a plătit efectivele ucise din vară şi până acum! Suntem dezamăgiţi de fostul prim-ministru Cîţu, care nu a înţeles nimic din agricultură, care a lăsat răni adânci mai ales în filiera porcului, dar şi în alte sectoare. Guvernul Cîţu ne-a dat o palmă dureroasă, neplătind fermierilor ce li se cuvenea”, se menţionează în comunicatul ACEBOP citat de Agerpres.

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România atrage atenţia că în lipsa primirii depăgubirilor pentru porcinele sacrificate, crescătorii de animale nu îşi pot plăti salariaţii.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

„Nu vedem niciun lucru bun făcut pentru agricultură, pentru zootehnia românească. Guvernul Cîţu doar a distrus! Suntem curioşi ce a făcut cu toţi banii împrumutaţi – cândva, va trebui să dea socoteală românilor pentru asta. Noi fermierii suntem in situaţia de a pierde şi bunurile personale cu care am girat la bănci. Cum este posibil ca din vară şi până acum să nu fie plătite animalele ucise, cu ce plătim muncitorii? Domnule Cîţu, ce aţi făcut cu banii pentru Covid de la Uniunea Europeană? Ne-am pierdut răbdarea. Pentru că aţi promis că ajutaţi zootehnia românească şi de fapt, aţi ucis-o”, se precizează în comunicatul ACEBOP.

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România avertizează că importurile de carne ajung în România aproape de data de expirare.

„Situaţia zootehniei este catastrofală, România este dependentă de achiziţiile de carne din alte ţări, precum Germania, Spania, Polonia, Ungaria, Franţa. O parte din această carne mai are puţin până la expirare datorită distanţelor lungi şi a aglomeraţiei de la graniţă. (…) Pesta porcină africană face în continuare ravagii, a închis nu numai ferme şi a decimat peste un milion de porci, ci a reuşit să şi sperie bruma de fermieri care au mai rămas pe baricade. Acest lucru aduce nori negri pentru anul viitor, nu mai avem speranţe”, se menţionează în comunicatul ACEBOP.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: