Doi ani de trafic cu restricţii pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, ce recomandă autoritățile române/ Reparațiile pe partea bulgară încep miercuri

pod giurgiu ruse 2 Sursa foto: www..api.bg

Traficul se va desfăşura cu dificultate de miercuri, 10 iulie 2024, pe Podul Giurgiu – Ruse, unde încep lucrările de reparaţii pe tronsonul bulgar.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de miercuri, 10 iulie, timp de 730 de zile, vor începe lucrări de reparaţie a Podului Giurgiu – Ruse, pe tronsonul bulgar, care se vor desfăşura zilnic, timp de 10 – 12 ore, pe durata zilei, pe segmente rutiere de 400 de metri.

Din acest motiv, traficul rutier nu va fi oprit total, ci se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă, prin semaforizare, indicatoare rutiere şi personal de dirijare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În prima etapă a lucrărilor, circulaţia va fi restricţionată pe sensul de intrare în Bulgaria, ulterior pe sensul de ieşire spre România, arată sursa citată.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu atenţie sporită, să reducă viteza şi să respecte cu stricteţe semnalizările temporare instituite în zona lucrărilor.

De asemenea, şoferii trebuie să ia în considerare posibilitatea măririi timpilor de aşteptare la trecerea frontierei.

Şi Ministerul de Externe a făcut o serie de recomandări.

MAE subliniază importanţa informării corecte a şoferilor români şi achiziţionării în timp util a vinietelor electronice pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, înainte de a intra pe teritoriul bulgar, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Autorităţile bulgare recomandă ca vinieta electronică să fie achiziţionată online prin intermediul website-ului www.bgtoll.bg, cu versiune în limba română: https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica, sau de la terminalele specifice montate în incinta punctelor de frontieră.

Ministerul de Externe reiterează importanţa respectării regimului legal de viteză pe teritoriul bulgar (în general 50 km/h în localităţi, 90 km/h pe drumurile naţionale şi 140 km/h pe autostradă) şi, mai ales, în zona de acţiune a indicatoarelor cu regim de interzicere/restricţie/limitare de viteză, unde pot fi montate camere fixe sau mobile tip RADAR.

MAE le recomandă turiştilor români care aleg să revină în ţară prin vama Ruse să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 2 euro sau 4 leva, sau să efectueze plata cu cardul bancar, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale.

De asemenea, în punctele de frontieră bulgare funcţionează centre de colectare a sumelor de bani provenite din taxe, impozite sau amenzi de circulaţie aplicate pe teritoriul Republicii Bulgaria, care se fac venit la bugetul de stat bulgar. În astfel de cazuri, cetăţenii români identificaţi de sistem sunt obligaţi să îşi achite toate debitele către statul bulgar, plata efectuându-se numai cu card bancar.

Cetăţenii români pot folosi pentru intrarea în România şi celelalte puncte de trecere a frontierei situate la graniţa cu Bulgaria, precum:

* PCTF Vidin – Calafat;

* PCTF Kardam – PCTF Negru Vodă;

* PCTF Silistra – Ostrov Călăraşi;

* PCTF Dobromir – Krushari şi PCTF Kainardzha – Lipniţa (aceste două puncte funcţionează cu orar 8,00 – 20,00 şi doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t);

* PCTF Nikopol – Turnu Măgurele (ferryboat) (www.feribot-eurobac.ro);

* PCTF Svishtov – Zimnicea (ferryboat) (www.ferry.bg);

* PCTF Oryahovo – Bechet (ferryboat) (www.ferryboat.bg);

* PCTF Aydemir (Silistra) – Chiciu (Călăraşi) (ferryboat) (www.spikaferry.com).

MAE recomandă firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri care tranzitează teritoriul bulgar în această perioadă să ia măsurile adecvate pentru organizarea temeinică a itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al şoferilor prin luarea în considerare a unor timpi de aşteptare considerabil măriţi la trecerea frontierelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: