Costurile în construcții vor fi majorate, contractele vor fi întârziate și ar putea urma o “epidemie de insolvențe” în domeniu, spune Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), citat de Termene.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Majorarea TVA și a accizelor la carburanți, alături de eliminarea facilităților fiscale pentru salariați sunt  câteva din motivele care i-au făcut pe antreprenorii din construcții să-și regândească strategia de business pentru acest an.

Constructorii se așteaptă ca activitatea să fie afectată și de suspendarea unor investiții, inclusiv pe bani europeni, cum este cazul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mai mult, constructorii se tem că vor fi nevoiți să facă disponibilizări, după ce s-au chinuit să aducă personal din străinătate, ceea ce ar putea să  genereze fluxuri semnificative de muncitori migranți către statele din vestul Europei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), vorbește de impactul negativ al majorărilor de taxe si impozite, fiind așteptat un declin în sector, în 2025.

”Costurile vor fi abrupt majorate, contractele vor fi evident întârziate, estimăm o epidemie de insolvențe și măsuri de criză prin care societățile de construcții sunt nevoite să-și protejeze interesele economice și sociale legitime”, a declarat pentru Termene.ro Laurențiu Plosceanu.

Acesta afirmă că, practic, competitivitatea sectorului va fi grav afectată din cauza factorilor conjuncturali și a deciziilor politice “ostile investițiilor publice”.

„Profitabilitatea agregată a sectorului devine incertă”, avertizează Plosceanu.

După un an 2025 dificil, constructorii speră la o revenire a afacerilor din sector, anul viitor, cu investiții realizate atât din fonduri europene, cât și susținute de la buget.

„Așteptăm în 2026 o recuperare în sectorul construcțiilor, susținută de fonduri europene și proiecte publice majore (autostrăzi, metrou, energie, edilitare, mediu, sănătate etc) pe fondul unor politici publice corectate și orientate pe nevoile de dezvoltare a tarii”, declară președintele ARACO.

În opinia lui, la acest moment, principalele vulnerabilități ale sectorului sunt costurilor ridicate, deficitului de forță de muncă, incertitudinile fiscale și politice, alături de rigidități ale fluxului de investiții private.

Reprezentantul ARACO consideră că pentru a face față situației dificile actuale, constructorii trebuie să fie eficienți în gestionarea costurilor și să recruteze și rețină personal calificat.

De asemenea, este necesar să valorifice instrumentele digitale și soluțiile sustenabile în managementul operațional, dar și să rămână flexibili și adaptați la condițiile pieței și ale finanțării publice din perspectiva asumării calculate a riscurilor.

Deficitul de forță de muncă este unul structural atât la nivel comunitar, cât mai ales la nivel național unde constructorii se confruntă atât cu un deficit calitativ, cât și cu unul cantitativ, arată Plosceanu.

„Soluțiile de compensare vin din spațiul asiatic și aduc evident neconformități în planul adaptării pentru care tot societățile sunt obligate să suporte costurile”, precizează președinte ARACO.

Acesta atrage atenția că disponibilizările potențiale de forță de muncă „în urma amputării contractelor în execuție riscă să genereze din nou fluxuri semnificative de muncitori migranți către statele din vestul Europei”.

Construcțiile, alături de industria prelucrătoare, comerț, hoteluri și restaurante se numără printre sectoarele care apelează cel mai mult la muncitori străini.

Pentru anul 2025 Guvernul a aprobat un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa forţei de muncă din România, fiind al treilea an în care se menține cota la acest nivel, în ciuda solicitărilor venite din partea angajatorilor de a mări numărul muncitorilor non-UE. Cei mai mulți provin din state precum Nepal, Italia, Turcia, Sri Lanka, un sfert dintre ei lucrând în București.

Creștere în S1

În primul semestru al acestui an, lucrările de reparații capitale și cele de construcții noi au susținut o creștere cu 5,9% a volumului de construcții, pe ansamblu, ca serie brută,  comparativ cu intervalul similar din 2024, potrivit datelor publicate de către Institutul Național de Statistică (INS).

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2025, lucrările de reparații capitale au cunoscut un salt de 51,5% față anul anterior, în timp ce lucrările de construcții noi au crescut cu 3,6%. La polul opus se află lucrările de întreținere și reparații curente, care au înregistrat un recul de 8,5%.

Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat creșteri la construcțiile inginerești (+10,5%) și la clădirile rezidențiale (+3,1%), de la un an la altul, față de un recul de 0,7% în cazul clădirilor nerezidențiale.

În iunie, volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută, pe total cu 8,8%, comparativ cu iunie 2024.