ANAF a anunțat joi că a blocat o scrisoare de credit emisă de Banca Transilvania în beneficiul unei societăți deținută de oligarhul rus Viktor Rașnikov, aflat pe lista de sancțiuni a UE, după ce Rusia a invadat Ucraina.
Mai precis, ANAF a blocat un acreditiv pentru suma de 1,19 milioane de euro emis de Banca Transilvania în beneficiul societății MMK Metalurji Sanayi Ticaret VE Liman Isletmeciligi AS, controlată în mod direct de Viktor Rașnikov.
În urmă cu două săptămâni, ANAF a mai blocat două acreditive în valoare cumulată de 3,13 milioane de dolari emise de Eximbank în beneficiul entității MMK Metalurji Sanayi Ticaret VE Liman Isletmeciligi AS.
Viktor Rașnikov este un om de afaceri miliardar rus. Oligarh, el și-a făcut averea (estimată la 9,1 miliarde de dolari în februarie 2019) în industria siderurgică, fiind proprietarul majoritar al Magnitogorsk Iron & Steel Works (MMK), unul dintre cei mai importanți producători de oțel din lume. El deține Ocean Victory, la momentul construcției ei, al 10-lea cel mai mare iaht din lume.
Tot în urmă cu două săptămâni, ANAF a blocat un acreditiv pentru suma de 1,6 milioane de dolari emis de Eximbank în beneficiul societății Metaloinvest Trading AG, controlată în mod indirect de Alișer Usmanov.
Anterior, Fiscul a mai luat măsuri împotriva companiilor ruse sau controlate de oligarhi ruși care au legături cu România.
Mai precis, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat joi conturile producătorului de țevi de oțel TMK Artrom, însă a lăsat societatea să plătească salariile angajaților. Conturile companiei a fost blocate anterior de către băncile europene după ce oligarhul rus Dimitri Pumpianski, care controla grupul TMK, a fost inclus pe lista de sancțiuni occidentale. Drept urmare, câteva mii de angajații nu și-au putut primi salariile.
La jumătatea lunii martie, Fiscul a blocat conturile reprezentanței din România ale transportatorului deținut de guvernul Rusiei, Aeroflot, ca urmare a sancțiunilor impuse de către Occident patronilor ruși ai companiei.