Franța și Germania vor ca operatorii din energie cu profituri mari să plătească o “contribuție” în UE

bec, lumina, curent, energie electrica, bani, factura Sursa foto: Pixabay

Franţa şi Germania vor ca Uniunea Europeană să stabilească “o contribuţie” pe care ar trebui să o plătească operatorii din sectorul energiei care obţin profituri mult superioare costurilor de producţie şi care ulterior se va repartiza între ţările membre, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a apărat luni, la o conferinţă de presă, “solidaritatea europeană” în domeniul energiei, la finalul unei convorbiri telefonice cu cancelarul german, Olaf Scholz, în cadrul căreia cei doi lideri au convenit asupra poziţiei lor, în aşteptarea negocierilor în cadrul UE, în următoarele săptămâni.

Macron a afirmat că este în favoarea reformării pieţei europene de electricitate pentru ca preţurile să fie fixate “într-o manieră coerentă” şi în concordanţă cu preţurile de producţie şi să nu fie stabilite doar în funcţie de cotaţia gazelor naturale, care s-a înmulţit cu cinci sau şase pe parcursul actualei crize.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, a spus că Franţa este de acord cu achiziţiile comune de gaze la nivel european pentru a obţine tarife “mai interesante” şi cu fixarea unor plafoane pentru gazele ruseşti exportate în Europa prin gazoducte.

El a spus că Parisul şi Berlinul vor susţine în faţa celorlalţi parteneri comunitari un nou impozit pentru companiile energetice care au costuri de producţie mult sub preţurile pe care le obţin acum de pe piaţă.

În opinia sa, ar fi bun un consens european, pentru “a evita distorsionările” în cadrul pieţei unice, dar, dacă asta nu se va putea, dezbaterea pe această taxare a profiturilor excepţionale va reveni pe plan naţional.

Macron şi Scholz au stabilit, de asemenea, un mecanism de coordonare bilateral pentru a face faţă crizei energetic din iarna ce vine, pornind de la constatarea că “Germania are nevoie de gazele noastre şi noi avem nevoie de electricitatea produsă în toată Europa şi, în particular, în Germania”, deoarece mai mult de jumătate din centralele nucleare franceze sunt în prezent oprite.

Concret, Franţa va majora în următoarele săptămâni capacităţile de export al gazelor prin gazoduct în Germania prin o serie de lucrări care “vor fi gata pentru la iarnă”.

În paralel, Germania s-a angajat să producă mai multă electricitate şi să aprovizioneze Franţa în cazul vârfurilor de consum, care ar putea fi problematice în contextul opririi actuale a centralelor nucleare (31 din cele 56 din parcul nuclear francez), care în mod normal generează 70% din energia Franţei, oprire care o obligă acum să importe din ţările vecine.

Pe plan intern, Macron a reiterat mesajul ca toţi francezii să facă eforturi pentru a economisi 10% din energie, mai notează Agerpres, citând EFE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: