Guvernul a decis vineri, printr-o ordonanță de urgență, să extindă aplicarea amnistiei din Ordonanța 6/2019, care permite companiilor să restructureze o serie de obligații bugetare principale și accesorii.
Actul normativ prevede prelungirea datei la care se raportează obligațiile bugetare restante la 31 decembrie 2021 și care pot face obiectul restructurării. Astfel, este prelungit, până la 31 ianuarie 2023, termenul de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare și, până la 31 iulie 2023, termenul de depunere a solicitării de restructurare a obligațiilor bugetare.
De asemenea, măsura de restructurare se aplică și pentru obligațiilor bugetare administrate de organul fiscal local, urmând ca autoritatea deliberativă existentă la nivelul unității administrativ-teritoriale să stabilească, prin hotărâre, procedura de aplicare a acestei măsuri.