Update: Ministrul Muncii Marius Budăi a confirmat informațiile Economedia că, în urma discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, instituţia pe care o conduce a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie sunt aduse la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022, a transmis acesta într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022”, a scris Marius Budăi, miercuri pe Facebook.

El a precizat că „aşa cum am mai spus, suntem deschişi la dialog, suntem dispuşi să luăm măsuri, acolo unde se poate, pe termen scurt, urmând a acorda Educaţiei statut prioritar, atunci când vom întocmi proiectul de modificare a legii salarizării unitare”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Știrea inițială: Ministerul Muncii a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care majorează salariile pentru funcțiile comune din administrație, la nivelul prevăzut pentru anul 2022 din legea salarizării, ca urmare a discuțiilor purtate cu sindicatele din Educație.

Conform informațiilor Economedia, majorările salariale vor fi de circa 10-15%, de la caz la caz, iar impactul bugetar al măsurii va fi de 600 de milioane de lei.

Măsura vine în contextul în care anumite categorii de angajați au primit majorările salariale conform grilei din legea salarizării, iar alți angajați au avut salariile înghețate încă din 2018, conform informațiilor Economedia.

Funcțiile comune sunt cele precum de șofer sau electrician, dar Ministerul nu precizează în mod clar care dintre acestea vor primi majorări.

Majorarea salarială va intra în vigoare de la 1 iunie.

„Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la Anexa nr.VIII Familia ocupațională de funcții bugetare “ADMINISTRAŢIE” din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022”, arată proiectul de ordonanță de urgență.