Consultantul fiscal Iancu Guda a respins miercuri acuzațiile lansate de liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care s-a declarat îngrijorat că grupul din mediul privat care consiliază Guvernul Bolojan ar urma să aibă acces la informații clasificate care ar putea fi speculate pe bursă, și a făcut un apel la “maturitate și responsabilitate” din partea clasei politice, într-un moment în care, în lipsa unor “schimbări radicale”, România riscă să aibă “ultimul guvern pro-european înainte de un dezastru național care poate lovi cel mai târziu în 2028-2030”.
Iancu Guda a precizat, într-o postare pe Facebook, că deocamdată au existat doar discuții “de aderare” la acest grup, iar după “coagularea echipei grupul complet va fi public și formal”. În ceea ce privește un eventual acces la secrete de stat, “nu există așa ceva, susține el.
Consultantul a calificat drept o “aberație” discuțiile despre eventuale intenții de manipulare a bursei, în condițiile în care, spune el, “scopul grupului consultativ fiind orientarea către companiile ineficiente de stat care NU sunt listate”.
Reacția sa vine după c Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că a avut o discuție cu vicepremierul Dragoș Anastasiu despre grupul care consiliază Guvernul, precizând că el vrea „să fie transparență și să se respecte legea”. Grindeanu a susținut că cei care fac parte din acest grup ar trebui să depună declarații de avere și declarații de intenție, avertizând că ar urma să aibă acces la informații clasificate care pot fi speculate pe bursă.
„Adevărul este următorul: Viceprim-Ministrul României, dl. Dragoș Anastasiu, m-a sunat într-o zi de duminică în jur de ora 17.00 (era încă la biroul de la guvern după o săptămână și weekend lung de muncă) și mi-a spus în felul următor: “Iancu, știu că te pricepi foarte bine la analiză financiară companii. Avem misiunea de a regândi strategia pentru monitorizarea și creșterea eficienței companiilor de stat care au pierderi. Vrem să ne asigurăm că luăm cele mai bune decizii, de aceea avem nevoie de cât mai multe sfaturi și idei de la oameni care se pricep. Vreau să constitui un consiliu onorific consultativ, fără plată pentru niciun membru, cu participanți exclusiv din sectorul privat, fără apartenență politică sau conflicte de interese. Vrei să contribui? Căutăm să aducem cât mai mulți experți care se completează reciproc, mai multe minți, idei mai bune!”. Mi-a spus că este un demers inițiat de el, cu sprijinul și susținerea Prim-Ministrului României, dl. Ilie Bolojan.
Am zis pe loc: DA. Să-mi pun expertiza mea și cunoașterea acumulată în peste 20 de ani de experiență pentru binele României, într-un moment critic și pentru un subiect atât de important, oricând, cu toată deschiderea! Am întărit ideea că NU vreau să fiu remunerat, NU luăm decizii executive sau operaționale / punctuale pentru oricare dintre companiile deținute de stat, că aportul consultativ este la nivel general de strategie și bune practici de guvernanță corporativă (ex: mecanisme generale de transparență pentru companii, recomandări de audit și sisteme de verificare cheltuieli, achiziții și verificare furnizori, criterii pentru numirea membrilor consiliilor de administrație, formatul și remunerarea acestora, indicatori de performanță pentru evaluarea managementului acestor companii, bune practici de restructurare și guvernanță corporativă sau de valorificare a activelor neutilizate).
Este o onoare să pot contribui alături de alți experți de top din România, cu specializări complementare, așa cum au fost anunțate deja la conferința publică de ieri de către dl. Dragoș Anastasiu:
Eu am acumulat o experiență de aproape 20 de ani în analiză financiară companii, fiind în conducerea Coface Services, președinte sau VP 8 ani la asociația analiștilor financiar bancari, lector IBR/ISF/FABIZ-ASE
Mai sunt discuții cu alți specialiști de top din sectorul privat, pe care personal îi admir și respect foarte mult pentru dovada de performanță la cel mai înalt nivel, așa cum au dovedit și cei care s-au alăturat deja. Este o mare onoare să contribuim pentru dezvoltarea economică a României, prin contribuția consultativă pentru eficientizarea companiilor de stat, unde România are o mare și gravă problemă: subvențiile plătite de la bugetul public pentru acoperirea pierderilor companiilor de stat au crescut de la 8,1 mld lei (2020) până la 17,1 mld lei (2024). Vedem companii de stat unde directorii generali sau membri din consiliul de administrație își dublează, triplează sau cresc chiar de 4 ori remunerația în ultimii ani deși firmele respective sunt pe pierdere din ce în ce mai mare sau au trecut pe profit din pix și tehnici contabile (amortizări, vânzări de active etc.)
Personal sunt dezamăgit, dar deloc descurajat, să observ declarațiile mai multor lideri politici care fac acuzații nefondate, nejustificate și neadevărate despre acest demers, aruncând umbre de suspiciune privind:
Recomand public dl. Grindeanu, precum și tuturor politicienilor care atacă sau aruncă umbre de suspiciuni asupra acestui demers consultativ, să dea dovadă de MATURITATE și RESPONSABILITATE. Înainte să atace, să încerce să înțeleagă despre ce este vorba, ar fi putut afla toate acestea direct de la dl. Dragoș Anastasiu extrem de simplu, cu un telefon. Cum cred politicienii că pot atrage sau implica oameni profesioniști, realizați deja dpdv financiar, cu expertiză și performanțe la cel mai înalt nivel în sectorul privat?
În niciun caz prin aceste atacuri nemeritate, nedocumentate și absolut nejustificate la prima inițiativă CONSULTATIVĂ, fără să cunoască în realitate detalii ori să se intereseze în mod direct! Cum transmit politicienii un mesaj de încredere și deschidere către oameni buni din privat care au dovedit expertiză și performanță la cel mai înalt nivel? Oare câți experți de un asemenea calibru au intrat în politică în ultimul deceniu? Foarte puțin spre deloc! Oare de ce? Oare se dorește? De ce se descurajează aceste inițiative, prin minciună și acuzații nefondate, încă din stadiu incipient? De ce această panică și agresivitate (care, de obicei, denotă frică)? Nu știu … dar aceste prime reacții nu fac decât să-mi confirme că inițiativa este foarte bună, iar răspunsurile la aceste întrebări o să apară în curând!
Încă o dezamăgire: mulți politicieni, sindicaliști sau bugetari se încăpățânează să dovedească că nu au înțeles nimic din votul recent, puternic antisistem, și nevoia de REFORMĂ PROFUNDĂ. Nu înțeleg contextul economic în care se află România, sau implicațiile pentru viitor. Se gândesc mai mult la binele personal pe termen scurt, decât implicațiile economice și sociale generale pe termen mediu-lung. Așa nu se mai poate, decât maximum 3-4 ani. Dacă nu aducem SCHIMBĂRI RADICALE bazate pe expertiză și reformă în administrația publică pentru a crește încrederea românilor în autorități, sunt convins că este ultimul guvern pro-european înainte de un dezastru național care poate lovi România cel mai târziu în 2028-2030, când se termină fondurile UE, începe vârful de pensionare al decrețeilor din anii ’70 (presiune enormă asupra sistemului public de pensii) și dublarea investițiilor necesare pentru apărare. La noi criza poate fi mult mai gravă comparativ cu situația din Grecia și austeritatea profundă amplificată de Syriza între 2015-2019.
Dar, gata cu dezamăgirile și poveștile lungi. Am simțit nevoia să fac această postare pentru ca lumea să înțeleagă adevărul. Gata, la treabă! Avem enorm de mult de muncă pentru România”.