Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) din Cluj-Napoca, companie de cercetare de piață, studii și comportamente sociologice înființată de liderul PSD Vasile Dîncu (care între timp nu mai este acționar), este firma care a câștigat licitația organizată de BNR pentru efectuarea unui sondaj privind avuția și consumul populației, despre care Economedia.ro a relatat în premieră în luna iulie, cu o ofertă de 5 milioane lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Prestatorul va efectua timp de trei ani servicii de cercetare statistică în teren pentru determinarea avuției, finanțării și consumului gospodăriilor populației și de consultanță pentru elaborarea indicatorilor de distribuție a avuției pe baza rezultatelor cercetării.
Eșantionul reprezentantiv va fi de 12.000 gospodării și va fi pus la dispoziție de INS.
Operatorii de colectare date vor putea intra inclusiv în locuințele românilor (dacă sunt primiți) pentru a efectua un interviu la fața locului cu reprezentantul gospodăriei și unde vor nota și impresiile personale cu privire la nivelul de trai real al aparținătorilor.
Vasile Dîncu a ieșit din acționariatul IRES în 2016, pe fondul unui potențial conflict de interese între calitatea sa de la acea vreme de demnitar public și deținerea acestei firme. Acum IRES este deținut de clujenii Cornel Itcuș și de Elena Mădălina Itcuș.
„Elaborarea statisticilor privind distribuția avuției gospodăriilor populației de către BNR a fost recomandată de Comitetul de Statistică și Guvernanță în Statistică al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în cadrul procesului de evaluare a României pentru admiterea în această organizației. Principala sursă de date pentru elaborarea acestor statistici o reprezintă Cercetarea statistică privind Finanțarea și Consumul Gospodăriilor Populației (Household Finance and Consumption Survey – HFCS), care se derulează pe un ciclu de producție de trei ani, sub coordonarea Băncii Centrale Europene”, se arăta în caietul de sarcini al licitației.
Ce vrea să afle cu precizie BNR sunt următoarele lucruri:
Informații despre arealul în care este amplasată locuința:
- în centrul orașului;
- între centru și periferia orașului;
- la periferia orașului;
- în mediul rural;
- într-o zonă izolată.
Informații despre ratingul gospodăriei, după aprecierea operatorului de interviu, în funcție de:
- finisajele exterioare;
- suprafața la sol și numărul de etaje ale locuinței;
- suprafața terenului în proprietate (curții);
- facilitatea accesului;
- racordarea la utilități.
Ratingul acordat va fi:
- lux;
- de mijloc;
- modest;
- venituri foarte scăzute.
Cercetarea statistică va avea mai multe etape.
- Etapa de pregătire a cercetării statistice (anchetei) – (durata maximă 5 luni, perioada noiembrie 2025 – martie 2026). Aici se vor elabora chestionarul și platforma informatică unde se vor procesa datele, se vor selecta operatorii de interviu și se va face training-ul lor.
- Etapa de colectare a datelor – (maxim 10 luni, în intervalul aprilie 2026 – decembrie 2027, dar nu mai târziu de luna octombrie 2026 pentru colectare date de la gospodării.
Procedura de colectare arată astfel:
a) Identificarea în teren a adresei gospodăriei din eșantion, predarea scrisorii și a broșurii de informare privind realizarea interviului, asigurarea de acceptare a interviului din partea gospodăriei, stabilind totodată modalitatea, data și ora la care urmează a se desfășura interviul, respectiv persoana cea mai avizată din gospodărie care va răspunde la cercetare;
b) Selectarea de către operatorul de interviu a persoanei din cadrul gospodăriei care poate furniza datele „financially knowledgeable person (FKP)”;
c) Determinarea de către operatorul de interviu a listei membrilor gospodăriei și a relației cu persoana de referință din cadrul gospodăriei (acesta poate să coincidă cu FKP);
d) Colectarea de către operatorul de interviu de paradate referitoare la aspecte cum ar fi: • acuratețea calculelor efectuate de respondent; • persoanele prezente în timpul interviului; • gradul de încredere al respondentului înainte și după interviu.
Odată cu datele, prestatorul va transmite la BNR și paradatele colectate, care vor fi, toate, centralizate în platforma informatică. Datele vor fi transmise într-un format editabil, stabilit de comun acord cu BNR. Prestatorul trebuie să asigure disponibilitatea datelor colectate, în cazul în care are loc un incident de natură fizică sau tehnică.
Recuperabilitatea datelor cu caracter personal originale trebuie să fie testată periodic, să se stabilească responsabilul care va efectua procesele de testare, evaluare și apreciere periodică a eficacității măsurilor tehnice și organizatorice pentru garantarea securității prelucrărilor de date cu caracter personal.
- Etapa post colectare a datelor (maxim 17 luni, începând cu finalizarea etapei de colectare a datelor)
În această etapă prestatorul va realiza următoarele activități: • Validarea datelor utilizând un program informatic (Python), stabilit de comun acord cu BNR; • Imputarea de chestionare electronice pe baza unor date obținute de BNR din surse administrative; • Analiza și validarea datelor agregate utilizând datele agregate din conturile naționale; • Consultanță în vederea obținerii fișierelor de transmis către BCE.
Cercetarea statistică pentru determinarea avuției, finanțării și consumului gospodăriilor populației se realizează pe un eșantion de 12.000 de gospodării reprezentative la nivelul întregii țări, cu o rezervă de 6.200 de gospodării.
Precizarea BNR pe subiect: „Scopul sondajului este statistic. Se vor elabora indicatori naționali privind distribuția veniturilor populației, împărțiți pe diverse categorii: bunuri imobile, economii bancare, investiții, pensii, credite, datorii etc. Nu există nicio agendă ascunsă în spatele anchetei. Banca Națională menționează că studiul este realizat la recomandarea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în contextul procesului de aderare a României la OCDE. „Subliniem că orice altă interpretare a acestui demers nu are nicio legătură cu procesul real”, a precizat BNR în comunicat.
Participarea gospodăriilor la sondaj se face voluntar. În gospodăriile oamenilor nu vor intra reprezentanții BNR fără să anunțe. Operatorul de sondaj, o firmă specializată selectată de bancă, va contacta gospodăriile incluse în eșantion și va obține acordul pentru interviu, stabilind de comun acord data, ora, modalitatea de desfășurare și persoana care va răspunde. Datele colectate vor rămâne confidențiale. BNR a specificat că vor fi respectate toate măsurile tehnice și organizatorice impuse de Regulamentul General pentru Protecția Datelor (GDPR), astfel încât informațiile personale să fie criptate și anonimizate înainte de procesare„.
Eșantionul, inclusiv rezerva de gospodării, va fi pus la dispoziție de BNR și va fi extras de Institutul Național de Statistică (INS) la începutul anului 2026.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media