Jamie Dimon: JPMorgan strânge cash pentru că există o probabilitate mare ca inflaţia să continue

Dolari Sursa foto: Pixabay

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite, ”a strâns cash” în loc să îl utilizeze pentru a cumpăra titluri ale Trezoreriei sau alte investiţii, din cauza probabilităţii mari a unei inflaţii mai ridicate, care va obliga Rezerva Federală să crească dobânzile, a declarat luni directorul general al instituţiei financiare, Jamie Dimon, în timpul unei conferinţe, transmite CNBC, ciatt de news.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cea mai mare bancă americană în funcţie de active s-a poziţionat pentru a beneficia de creşterea dobânzilor, care îi vor permite să cumpere active cu randamente mai mari.

“Avem o mulţime de bani şi capacităţi şi vom fi foarte răbdători, deoarece cred că aveţi şanse foarte mari ca inflaţia să fie mai mult decât tranzitorie”, a declarat Dimon, CEO de mult timp al JPMorgan. ”Dacă ne uităm la bilanţul nostru, avem 500 de miliarde de dolari în numerar, de fapt am acumulat tot mai mulţi bani în aşteptarea oportunităţilor de a investi la dobânzi mai mari”, a spus Dimon.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

”Mă aştept să văd dobânzi mai mari şi mai multă inflaţie şi suntem pregătiţi pentru asta”.

Oficialii Fed au spus că actuala creştere a inflaţiei este tranzitorie, adică temporară şi de scurtă durată. Dar există din ce în ce mai multe voci, inclusiv economiştii Deutsche Bank şi miliardarii fondurilor speculative, care avertizează asupra consecinţelor ignorării inflaţiei de către Fed.