Ministerul Finantelor propune acordarea unei subvenții de 50 de bani pe litru de combustibil pentru transportatorii și distribuitorii din România

benzina carburant alimentare pompa foto pixabay Sursa foto: Pixabay

Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil din cauza situației internaționale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei. Termenul limită de depunere a cererilor de compensare este 1 decembrie 2022.

Ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.

Potrivit ministerului, deciziile de compensare se emit până la 31.12.2022, iar plata efectivă a ajutorului de stat se poate face până la 31 iulie 2023, inclusiv. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 300 de milioane de lei pentru un număr estimat de 3000 de operatori economici.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
b) dețin cel puțin un vehicul eligibil;
c) operatorii economici stabiliți în România trebuie să nu figureze inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau să nu se afle în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerțului și să nu beneficieze de alte compensații pentru activitatea de transport desfășurată cu vehiculele eligibile, cu excepția celor care efectuează transport public local;
d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au fost emise asemenea decizii, acestea au fost puse în aplicare conform prevederilor legale în vigoare;
e) alimentează vehiculele eligibile dupã cum urmează: de la stațiile de distribuție ale operatorilor economici sau din rezervoarele pentru consum propriu deținute;
f) nu se află în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operațională sau lichidare;
g) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile;
h) operatorii licențiați în alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, precum şi o listă a vehiculelor eligibile utilizate pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu și dețin o licență comunitară, pentru transportul rutier de mărfuri contra cost și pentru transportul de persoane.

Cei interesați pot solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deținute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat. În categoria cheltuielilor eligibile se încadrează facturile emise cu 30 de zile lucrătoare înaintea publicării în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri.

Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informațiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: