Ministrul Apărării Radu Miruță a declarat joi că zborul la Paris cu avionul Spartan, cu care președintele Nicușor Dan a ajuns la ședința coaliției de voință, a costat 30.000 de euro, de 6 ori mai puțin decât costul cu care a zburat la Paris fostul președinte Klaus Iohannis.
„Referitor la costuri. Există două componente: costurile directe, care pentru zborul de la Paris de acum 3-4 săptămâni au fost de 6.720 euro. Asta înseamnă combustibil, taxe aeroport, diurna piloți.
Costurile indirecte, dacă scoatem amortizarea, rămân la 2.630 euro pe oră de zbor.
Penultimul cost a fost de 30.000 de euro. Pe regimul fostei administrații, în anii 2023-2024, costul a fost de 6 ori mai mare, tot până la Paris.
Informația că avionul a avut o problemă, costurile sunt mai mari sunt complet neadevărate”, a declarat Radu Miruță.
Ministrul a spus că consideră că este „de bun simț” ca România să aibă o aeronavă pentru administrația prezidențială și că va susține în Guvern ca o astfel de aeronavă să fie achiziționată. El a amintit însă că este o perioadă cu constrângeri bugetare, de care trebuie ținut cont.