MIPE: Peste 7.100 de proiecte au fost depuse în cadrul apelului pentru digitalizarea IMM-urilor din cadrul PNRR

online, discutie online, laptop, digitalizare Sursă foto: Unsplash

7.188 de proiecte au fost depuse în cadrul apelului „Digitalizarea IMM-urilor – Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în cadrul PNRR, anunță ministerul. Ținta propusă prin intermediul apelului este semnarea a 5.384 proiecte.

În ultima zi în care au putut fi depuse proiecte, 30 iunie, au fost depuse 3.573 cereri de finanțare. Perioada de depunere a proiectelor a început în data de 15 februarie 2023.

„Interesul aplicanților a fost foarte mare, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Mediul privat a înțeles nevoia adoptării tehnologiilor digitale și rolul nostru este să facilităm accesul. Vom întreprinde toate eforturile să trecem de perioada de evaluare a proiectelor cât mai repede ca să putem avansa la implementare”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Apelul are o alocare de 347,5 milioane euro și s-a adresat IMM-urilor înființate în baza Legii nr. 31/1990 republicată privind societățile, Legii nr. 1/2005 republicată privind organizarea și funcționarea cooperației, respectiv OUG nr. 6/2011 (actualizată) pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, bugetul apelului a fost împărțit astfel: Regiunea Nord Est – 12,94%, Sud-Est – 13,86%, Sud-Muntenia – 13,5%, Sud-Vest Oltenia – 14,36%, Vest – 14,32%, Nord-Vest – 11,69%, Centru – 11,87%, București-Ilfov – 7,46%.

Ministerul precizează că, în cazul în care în urma activității de evaluare și selecție bugetul alocat unei/unor regiuni de dezvoltare nu este contractat, proiectele aflate pe lista de rezervă din regiunile care au epuizat alocarea se vor ierarhiza și contracta în funcție de punctajul obținut și în limita bugetului total alocat.

Valoarea fondurilor nerambursabile acordate în cadrul unui proiect va reprezenta 90% din totalul cheltuielilor eligibile pentru toate tipurile de beneficiari, restul de 10% fiind cofinanțarea ce trebuie asigurată de către beneficiari din fonduri proprii.

Perioada de implementare a proiectelor este de 12 luni și va putea fi prelungită doar în situații justificate cu cel mult 6 luni, dar fără a depăși data de 31 decembrie 2025.

În perioada următoare, pentru a începe etapa de evaluare a proiectelor depuse, MIPE va anunța deschiderea Modulului Comunicare pentru toți aplicanții din cadrul acestui apel de proiecte, printr-un anunț publicat pe site-ul instituției

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: