UPDATE Parlamentul a respins moțiunea de cenzură. Senatul și Camera Deputaților s-au reunit în ședință comună, luni de la ora 14.00, pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă de extremiștii de la PACE și AUR.
Moțiunea de cenzură a picat.
Nu a fost întrunit numărul minim necesar de voturi pentru adoptare, respectiv de 232 de voturi.
UPDATE 14.40: Principalele declarații ale premierului Ilie Bolojan:
Am preluat mandatul acum 6 luni într‐un moment dificil. Am anunțat trei direcții principale: ordine în finanțe, bună guvernare și respect pentru cetățeni.
Cred că pașii făcuți, care au fost și cei mai grei, au pus țara pe direcția cea bună. Am evitat cel mai rău scenariu prin măsuri care au reușit să echilibreze economia. Aceste măsuri au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulțumesc.
Veniturile au crescut cu peste 12% față de anul precedent. Pentru prima dată, în octombrie România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an scăzut cheltuielile de personal din sectorul public.
Pentru că am început să facem ordine în finanțe, anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe.
Am intrat deja în rutina acestor moțiuni de cenzură care bifează un exercițiu politic. Nu înțeleg ce alternativă propun semnatarii moțiunii: ar fi trebuit să lăsăm România în criză?
Moțiunea arată că semnatarii nu înțeleg contextul social, economic și geopolitic în care ne aflăm. Semnatarii se folosesc de greutățile și suferințele oamenilor pentru a câștiga capital politic.
Am un mesaj pentru semnatari: v-ați opus la fiecare proiect de restructurare, v-ați opus măsurilor care să facă ordine în finanțe, măsurilor de reformă fiscală. Mi se pare periculoasă maniera în care vă raportați la apărarea țării noastre.
Parlamentarii opoziției vociferează în sală
UPDATE 14.17: Senatoarea AUR Cristina Gabriela Dumitrescu citește textul moțiunii de cenzură.
Știrea inițială
Parlamentul se va reuni luni, 15 decembrie, de la ora 14:00, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan.
Potrivit programului oficial, premierul Ilie Bolojan va participa la ședința plenului reunit, iar alocuțiunea sa va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului, precum și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria. Dezbaterea și votul vor avea loc la Palatul Parlamentului.
Moțiunea de cenzură, intitulată „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR”, a fost depusă vineri în Parlament de senatorul Ninel Peia, din grupul PACE – Întâi România (fost SOS România), cu sprijinul parlamentarilor AUR.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democrații nu vor vota moțiunea de cenzură și că partidul rămâne parte a coaliției de guvernare.
„Nu vom vota această moțiune de cenzură. Suntem în continuare parteneri în această coaliție. Dacă PSD va decide vreodată să iasă de la guvernare, o va face asumat, nu prin votarea unei moțiuni”, a spus Grindeanu.
Și președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat că un eventual vot favorabil al unui partid din coaliție ar echivala cu destrămarea alianței guvernamentale.
Calendarul stabilit de Birourile permanente reunite prevede că moțiunea a fost prezentată în plen pe 8 decembrie, urmând ca votul final să aibă loc luni, 15 decembrie, la ora 14:00.