ONU: India urmează să devanseze China și să devină, în acest an, cea mai populată țară din lume

new delhi, india New Delhi, India / Sursa foto: Pexels

India urmează să fie – la sfârşitul lui aprilie – cea mai populată ţară din lume, să depăşească China şi să atingă peste 1,425 miliarde de locuitori, anunţă luni ONU, care recunoaşte însă o mare ”incertitudine” a datei precise a acestei încrucişări istorie între cei doi giganţi din Asia, relatează agenția AFP, citată de News.ro.

Un raport despre starea populaţiei mondiale prezentat de către Fondul ONU al Populaţiei (UNFPA) săptămâna trecută estima că populaţia Indiei era de 1,4286 de miliarde de locuitori, iar a Chinei de 1,4257 de miliarde – dar abia la jumătatea acestui an.

Potrivit Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale al ONU (DESA), cu sediul la New York, ”China va ceda foarte curând locul deţinut de mult timp de cea mai populată ţară din lume”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Peste o săptămână, adică ”până la sfârşitul acestei luni, populaţia India urmează să atingă 1.425.775.850 de locuitori, egalând şi apoi depăşind populaţia Chinei continentale” – fără Hong-Kong, Macao şi Taïwan, potrivit acestei agenţii.

”Populaţia Chinei a atins un vârf de 1.426 de locuitori în 2022 şi a început să scadă. Proiecţii arată că mărimea populaţiei chineze ar putea scădea sub un miliard (de locuitori) până la sfârşitul secolului, (în timp ce) populaţia indiană ar urma să continue să crească timp de câteva decenii”, anunţă într-un comunicat DESA, al cărei director este subseceratrul general al ONU, chinezul Li Junhua.

Întrebat de presă, la sediul ONU, la New York, John Wilmoth, directorul Diviziei Populaţiei din cadrul DESA, a întâmpinat dificultăţi să explice de ce agenţia sa şi UNFPA au publicat în mai puţin de o săptămână două date diferite ale depăşirii populaţiei chineze de către cea indiană.

”Este un lucru nefericit că comunicarea este neclară”, a recunoscut Wilmoth.

”Din câte ştim, acest lucru se întâmplă anul acesta, (dar) există multă incertitudine a acestei estimări. Momentul precis al acestei încrucişări nu este cunoscut cu certitudine şi nu va fi (cunoscut) niciodată”, a recunoscut diplomatul de la ONU.

CHINA VERSUS INDIA

Potrivit unor date oficiale publicate la începutul anului, populaţia chineză a scăzut în 2022 pentru prima oară din anii 1960-1961, după ce o foamete, care a izbucnit în 1959, s-a soldat cu zeci de milioane de morţi, în urma ”Marelui Salt Înainte”.

În mod paradoxal, această scădere a populaţiei Chinei intervine în pofida unei relaxări a politicii limitării naşterilor, în ultimii ani.

În urmă cu doar zece ani, chinezii aveau dreptul la doar un singur copil. Însă, din 2021, ei pot avea trei copii.

Această scădere este imputată, în general, costului traiului, care a crescut puternic în China, la fel ca cel al educaţiei unui copil.

Nivelul mai înalt al studiilor femeilor conduce la o amânare a sarcinii.

În ceea ce priveşte India, ea nu dispune de niciun fel de date oficiale, în prezent, pentru că nu a mai efectuat niciun renesnământ din 2011.

Recensămintele au loc o dată la zece ani, iar cel prevăzut în 2021 a fost amânat din cauza pandemiei covid-19.

Obstacole logistice şi reticenţe politice împiedică desfăşurarea acestuia în prezent şi este puţin probabil ca acest exerciţiu de mare amploare să aibă loc în curând.

Guvernul naţionalist hindus al premierului Narendra Modi este acuzat de către critici de o întârziere deliberată a recensământului, cu scopul de a nu face publice date despre probleme sensibile precum şomajul înaintea alegerilor legislative din 2024.

Economia indiană întâmpină dificultăţi în a furniza locuri de muncă milioanelor de tineri care sosesc anual pe piaţa muncii. Jumătate din populaţia gigantului asiatic este vârstă de până la 30 de ani.

China şi India au împreună aproape trei miliarde de locuitori, însă UNFPA estimează să populaţia mondială urmează să atingă 8,045 miliarde de locuitori până la jumătatea lui 2023.

Populaţia mondială urmează să înceapă să scadă începând din anii 2090, după ce va atinge 10,4 miliarde de locuitori, potrivit ONU.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: