Operatorul de distribuție a energiei electrice E-Distribuție din Dobrogea lansează licitație de 125 de milioane de lei

Sigla Enel. sursa: Enel sursa foto: ENEL

E-Distribuţie Dobrogea, operatorul de distribuţie a energiei electrice parte a grupului Enel, a lansat o licitaţie pentru atribuirea de servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor de mentenanţă şi modernizare a liniilor şi instalaţiilor electrice de medie şi joasă tensiune din judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Lucrările pentru modernizarea reţelelor vizează creşterea rezilienţei şi a fiabilităţii acestora. Investiţiile în reţelele de medie tensiune ar urma să se reflecte în reducerea semnificativă a numărului întreruperilor neplanificate şi, mai ales, a duratei acestora.

Acordul-cadru vizează o perioadă de 36 luni şi se ridică la o valoare de peste 125 milioane lei fără TVA (25,4 milioane euro). Firmele interesate pot depune oferte până la data de 30 iunie 2021 pentru unul sau mai multe dintre cele patru loturi scoase la licitaţie. Selecţia se va face pe baza celor mai avantajoase oferte financiare.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Lucrările de mentenanţă sau modernizare vizează liniile electrice aeriene şi/sau subterane şi instalaţiile de medie/joasă tensiune ale E-Distribuţie Dobrogea.

În Dobrogea, E-Distribuţie are planificate, în 2021, investiţii de 176 milioane de lei (35,7 milioane euro) în modernizarea şi digitalizarea reţelelor electrice, inclusiv prin instalarea de contoare inteligente. Din valoarea totală, suma de 22 milioane de lei este alocată lucrărilor de modernizare/construcţie de linii de medie tensiune şi posturi de transformare, iar 35 milioane de lei reprezintă volumul rezervat pentru lucrări de modernizare/construcţie de linii de joasă tensiune.

În prezent, pentru alimentarea cu energie electrică în bune condiţii a clienţilor din localităţile Constanţa şi Slobozia, compania modernizează două staţii de transformare; de asemenea, au fost înlocuite ambele transformatoare din staţia de transformare Eforie Nord cu unele de putere superioara 40MVA pentru asigurarea racordării la reţea a noilor consumatori din partea de Sud a judeţului Constanţa. În judeţul Călăraşi, se execută lucrări de îmbunătăţire a liniilor de joasă tensiune, în beneficiul consumatorilor din localităţile Olteniţa şi din Nicolae Bălcescu.

Valoarea programelor de modernizare şi de mentenanţă a reţelei electrice din acest an se adaugă investiţiilor de 1,49 de miliarde de lei, realizate în total de E-Distribuţie Dobrogea în perioada 2006 – 2020.