Pandemia a provocat Germaniei cel mai mare deficit bugetar din ultimii 30 de ani

germania, steag germania Sursa foto: Pexels / Ingo Joseph

Deficitul sectorului public al Germaniei a urcat până la 189,2 miliarde de euro în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, acesta fiind primul deficit înregistrat de Germania după 2013 şi de asemenea cel mai mare sold negativ înregistrat de la reunificarea ţării în urmă cu trei decenii, a anunţat miercuri Oficiul federal de statistică, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Pandemia de coronavirus a devastat cea mai mare economie europeană, care s-a dovedit însă mai rezistentă decât estimau analiştii, unul dintre motive fiind şi continuarea exporturilor puternice spre China.

Oficiul federal de statistică a informat miercuri că în 2020 cheltuielile publice au crescut cu 12,1%, până la 1.700 miliarde de euro, pe măsură ce Guvernul de la Berlin a folosit toate instrumentele pentru a contracara impactul mai multor luni de carantină, în timp ce veniturile din taxe au scăzut cu 3,5%, până la 1.500 miliarde de euro.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Acest nivel ridicat al cheltuielilor ar urma să continue, având în vedere că luna trecută ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, a promis că va face tot ceea ce este nevoie pentru a permite Germaniei să cheltuie pentru a ieşi din recesiunea economică provocată de coronavirus.

În prezent, Germania se confruntă cu al treilea val al pandemiei, care va menţine închise mai multe afaceri, precum baruri sau cinematografe, cel puţin până la finele acestei luni.

Cu toate acestea, numărul persoanelor care lucrează part-time a scăzut luna trecută, graţie creşterilor înregistrate în sectorul industrial, care profită de pe urma exporturilor robuste, a precizat miercuri institutul economic Ifo. Companiile germane pot scurta programul de lucru al angajaţilor pe baza unei scheme guvernamentale destinată evitării şomajului în masă şi care oferă companiilor subvenţii pentru menţinerea angajaţilor pe ştatele de plată. Potrivit estimărilor Ifo, în luna martie în Germania erau 2,7 milioane de angajaţi care lucrau în sistem kurzarbeit, în scădere faţă de 2,9 milioane în luna februarie. Numărul persoanelor care au profitat de acestă schemă guvernamentală a atins un vârf de şase milioane în urmă cu un an, însă între timp a scăzut constant după ce Germania a intrat în a doua carantină la finele anului trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: