Parlamentul European și statele membre UE ar putea adopta încărcătorul unic pentru telefoane, tablete și căști la finalul anului 2022

Incarcator telefon pexels.com

Parlamentul European şi statele membre UE ar putea ajunge, până la finele acestui an, la un acord cu privire la un port unic de încărcare a telefoanelor mobile, tabletelor şi căştilor, a declarat marţi raportorul Alex Agius Saliba, chiar dacă propunerea a fost criticată intens de Apple, producătorul telefoanelor iPhone, informează Reuters, citat de Agerpres.

Comisia Europeană a propus pentru prima dată un port unic de încărcare a telefoanelor în urmă cu un deceniu însă anul trecut a venit şi cu un draft de propunere legislativă, după ce companiile nu au reuşit să cadă de acord asupra unei soluţii comune.

Utilizatorii de telefoane iPhone şi Android se plâng de mult timp că trebuie să folosească încărcătoare diferite pentru dispozitivele lor. În timp ce telefoanele iPhone se încarcă printr-un conector Lightning, dispozitivele Android sunt alimentate prin conector USB-C.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Un studiu din 2019 al Comisiei Europene arată că jumătate din încărcătoarele vândute cu telefoane mobile în 2018 aveau un conector USB micro-B, 29% aveau un conector USB-C şi 21% un conector de tip Lightning.

Alex Agius Saliba, care este raportor în cadrul Parlamentului European pe acest dosar, speră că adunarea legislativă va putea să voteze propunerea sa în luna mai, ceea ce îi va permite să demareze ulterior discuţiile cu statele membre cu privire la varianta finală.

„Un acord până la finele anului este posibil. Aceasta este ambiţia noastră”, a declarat Alex Agius Saliba într-un interviu pentru Reuters.

Însă propunerea sa are un impact mai larg care ar putea să afecteze Samsung, Huawei şi alţi producători de dispozitive şi un interval de timp mai scurt decât cel prevăzut în draftul Comisiei.

„Ar fi o oportunitate complet pierdută dacă ne-am concentra numai pe smartphone-uri”, a spus Agius Saliba. El vrea ca dispozitivele de tip e-reader, laptopuri, tastaturi, mouse, earbuds, ceasuri inteligente şi jucăriile electronice să aibă un port unic de încărcare, în timp ce pe lista Comisiei se aflau numai telefoanele mobile tabletele şi căştile.

De asemenea, Agius Saliba ar dori ca Executivul comunitar să armonizeze sistemele de încărcare wireless până în 2025, iar legislaţia să intre în vigoare la şase luni de la adoptare, moment până la care companiile vor trebui să îşi adapteze dispozitivele, în loc de doi ani.

Apple a avertizat că presiunile UE pentru un încărcător unic vor afecta inovaţia şi vor crea un munte de deşeuri electronice în situaţia în care consumatorii vor fi forţaţi să treacă la noi încărcătoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: