AcasăȘtiriPermisele auto şi certificatele de înmatriculare le vor fi aduse acasă șoferilor de Poșta Română și în următorii patru ani

Permisele auto şi certificatele de înmatriculare le vor fi aduse acasă șoferilor de Poșta Română și în următorii patru ani

Permisele auto şi certificatele de înmatriculare le vor fi aduse acasă șoferilor de Poșta Română și în următorii patru ani
Sursa foto: posta-romana.ro

Poşta Română a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS) și va livra la domiciliu a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare. Valoarea estimată a procedurii de achiziţie a fost de 96 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, contractul se va derula pe o durată de patru ani, perioadă în care se estimează a fi livrate aproximativ 9,6 milioane de de trimiteri. Astfel, în baza contractului, Poşta Română urmează să livreze circa 2,4 milioane de trimiteri pe an.

„Prin câştigarea acestei licitaţii, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiţi să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, printr-un contract câştigat în faţa competitorilor de pe piaţa de curierat”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).

Livrarea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.

- articolul continuă mai jos -

Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte trei participanţi. Criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate – preţ”.