Peste 65% din plăţile de retail din România sunt în prezent plăţi instant, în condiţiile în care multe bănci permit în aplicaţiile de mobile banking realizarea de plăţi instant pentru clienţii lor, gratuit, a declarat miercuri Raluca Micu, şef Serviciu Monitorizare a infrastructurilor pieţei financiare şi a plăţilor din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), transmite Agerpres.
„Mijlocul de plată cel mai utilizat este cardul. Acesta este instrumentul de plată electronic principal care este la îndemâna clienţilor. În ultimii ani am observat că soluţiile de plată de tip cont la cont au câştigat teren. Soluţiile de genul acesta vin şi pe fondul dezvoltării infrastructurii de plăţi instant. Pentru că la o plată cu card ştim cu toţii că transferul fondurilor nu este instant la beneficiar. Ce avantaj semnificativ aduc aceste categorii de plăţi este că, într-adevăr, în mai puţin de 10 secunde banii sunt creditaţi în contul beneficiarului. Această caracteristică nu o găsim decât în această categorie de plăţi şi pe fondul adopţiei accelerate a plăţilor instant. De exemplu, la nivel naţional, avem peste 90% din piaţa naţională acoperită prin băncile care sunt participante. Statistic, din ce ne-am uitat noi, peste 65% din plăţile de retail sunt astăzi plăţi instant. Avem foarte multe bănci care permit în aplicaţiile de mobile banking strict realizarea de plăţi instant, adică au oferit gratuit această posibilitate pentru clienţii lor”, a menţionat Raluca Micu, în cadrul conferinţei “ZF Ecommerce Summit 2025”.
În opinia sa, această infrastructură ar putea fi utilizată nu doar pentru plăţi între persoane folosind contul IBAN clasic, dar folosind şi numărul de telefon sau un alt fel de alias, în funcţie de ceea ce se doreşte, un cod QR, un link, pentru plata la punctul de vânzare fix sau online.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Totodată, reprezentanta BNR a menţionat că se înregistrează o creştere accelerată “pentru tot ceea ce înseamnă plăţi electronice”.
„Aici vorbim şi de zona de comerţ online, dar şi de zona de plăţi la POS-ul fizic. Uitându-ne la statistici şi la piaţa plăţilor din România, ne dorim o diversitate pentru soluţiile de plată care sunt la îndemâna cumpărătorilor. Nu ne referim doar la un anumit model de afaceri, cum ar fi zona de comerţ online, dar şi la POS, la plăţile între persoane, pentru plata de facturi, pentru toate categoriile de plăţi care sunt astăzi de interes pentru clienţi să le realizeze prin instrumente moderne şi digitale de plată. Acesta ar trebui să fie următorul pas pentru dezvoltare: o diversificare şi mai multe alternative de plată pentru client”, a adăugat Raluca Micu.