Sibiul, Timişoara şi Oradea, promovate ca destinaţii turistice la Târgul de turism de la Viena

Sibiu, Piața Mare Sursa foto: G4Media

Sibiul, Timişoara şi Oradea, cele trei destinaţii turistice din România, se promovează împreună, într-un stand amenajat la Târgul de turism care are loc zilele acestea la Viena (Austria), informează un comunicat de presă al Primăriei sibiene, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, destinaţia turistică Sibiu este prezentată în aceste zile la Târgul de turism de la Viena de către Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu (AJTS), în colaborare cu Primăria Sibiu, într-un stand amenajat împreună cu alte două oraşe turistice din România – Timişoara şi Oradea.

”Cele 3 oraşe, destinaţii turistice apreciate, împart costurile amenajării standului la acest important eveniment dedicat atât publicului larg în căutare de vacanţe, cât şi specialiştilor în domeniu. Un reprezentant al AJTS şi unul al Primăriei Sibiu vor promova până în 19 ianuarie tot ceea ce destinaţia noastră are de oferit unui oaspete, atât Municipiul Sibiu, cât şi împrejurimile, şi vor răspunde întrebărilor celor interesaţi. În primele două zile ale târgului, în standul situat în hala C (C0807), atmosfera a fost una animată, fiind vizitat de un număr mare de persoane. Referitor la Sibiu, acestea au întrebat despre posibilităţile de transport şi cazare, despre experienţele oferite în locaţie şi evenimentele oraşului, inclusiv despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu”, se arată în comunicatul de presă.

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

Târgul de turism de la Viena are loc în perioada 16 – 19 ianuarie, la ediţia din 2024 fiind vizitat de peste 300.000 de persoane.

Oradea se promovează până duminică şi la “cel mai mare târg de turism din Scandinavia, Matka Nordic Travel Fair”, care reuneşte anual peste 800 de expozanţi şi atrage peste 50.000 de vizitatori, dintre care o mare parte sunt agenţii de turism, operatori de călătorii şi presă de specialitate, a anunţat, tot printr-un comunicat de presă, Visit Oradea.

”În contextul conectivităţii aeriene cu ţările nordice, prin LOT Polish Airlines, participarea noastră la Târgul de turism din Helsinki vine ca o oportunitate strategică de a atrage turişti finlandezi şi scandinavi, facilitând accesul acestora către Oradea prin zborurile operate de LOT, cu escală la Varşovia. Această prezenţă ne permite să promovăm destinaţia într-un mod direct şi eficient, consolidând poziţia oraşului pe piaţa nordică”, a declarat directorul general al Visit Oradea, Alexandru Chira.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.