Touroperator: Tarifele hoteliere pentru vacanţa de 1 Mai, cu 5%-10% mai mari faţă de 2024 / Cele mai populare destinații din acest an

destinatii-1mai Sursa foto: Pexels / Elina Sazonova

Tarifele hoteliere pentru vacanţa de 1 Mai vor fi cu 5%-10% mai mari faţă de anul trecut, conform datelor BIBI Touroperator, touroperator specializat pe vacanţe în România. Astfel, tariful mediu de persoană/sejur pe litoral a crescut de la 1.060 la 1.175 lei, pentru 4 nopţi de cazare, în timp ce, pentru zona de munte-balneo, tariful mediu a crescut de la 1.400 lei la 1.550 lei, pentru 3 nopţi, în condiţiile în care durata medie a sejurului la nivel naţional a rămas constantă, la 3,4 nopţi de cazare. Cele mai atractive destinaţii pentru zona de balneo-munte sunt: Valea Prahovei, Băile Felix şi Poiana Braşov, în timp ce, pentru litoral, preferinţele turiştilor români au mers către Mamaia, Costineşti şi Eforie Nord, transmite News.ro.

„Vânzările în regim de ‘înscrieri timpurii’ pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment, în medie cu 5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024”, conform datelor BIBI Touroperator, unul dintre cei mai mari touroperatori specializaţi pe vacanţe în România.

Din perspectiva touroperatorului, tarifele hoteliere din acest sezon vor fi cu 5%-10% mai mari faţă de anul trecut. Astfel, tariful mediu de persoană/sejur pe litoral a crescut de la 1.060 la 1.175 lei, pentru 4 nopţi de cazare, în timp ce, pentru zona de munte-balneo, tariful mediu a crescut de la 1.400 lei la 1.550 lei, pentru 3 nopţi, în condiţiile în care durata medie a sejurului la nivel naţional a rămas constantă, la 3,4 nopţi de cazare.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Cei care îşi vor face rezervări în această perioadă vor beneficia în continuare de reducerile de înscrieri timpurii, până la sfârşitul lunii aprilie, cuprinse între 10 şi 15%. În acest fel, costurile sejururilor estivale din acest an pot fi contractate din timp la preţuri similare sau chiar mai mici decât cele de anul trecut.

Cele mai atractive destinaţii pentru zona de balneo-munte sunt: Valea Prahovei, Băile Felix şi Poiana Braşov, în timp ce, pentru litoral, preferinţele turiştilor români au mers către Mamaia, Costineşti şi Eforie Nord. Pentru Delta Dunării, Sulina, Crişan şi Sfântu Gheorghe sunt printre cele mai solicitate destinaţii în minivacanţa de 1 Mai. Turiştii români au ales în proporţie de peste 65% unităţi clasificate de 4 şi 5 stele, cu servicii suplimentare, acces la facilităţi cu ape termale, muzică live, acces wellness-spa şi programe de divertisment pentru cei mici.

Tarifele sunt diferenţiate în funcţie de serviciile oferite şi facilităţi. Pentru litoral, la un hotel modern de 3*, tariful începe de la 230 de lei/persoană/sejur de 3 nopţi, fără servicii de masă şi cu 12% reducere până la finalul lunii aprilie, şi poate ajunge la 2.487 lei/persoană/sejur 3 nopţi, pentru un penthouse clasificat la 4*, cu 4 dormitoare şi vedere la mare, în Mamaia Nord.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pentru Delta Dunării, preţurile pornesc de la 353 de lei/persoană/sejur 3 nopţi, fără servicii de masă, dar cu facilităţi pentru barbeque şi pescuit recreativ, pentru o vilă de 3* din Sulina, şi ajung până la 1.728 lei/persoană, tot pentru 3 nopţi de cazare, cu demipensiune şi un prânz cu barbeque, pentru un resort de 4* din Sfântu Gheorghe. În plus, berea este din partea casei.

Pentru zona de munte, tarifele sunt cuprinse între 386 de lei/persoană/sejur 3 nopţi cu mic dejun, pentru un hotel de 3* din Predeal, şi pot ajunge la 1.411 lei/persoană/3 nopţi cu mic dejun şi acces la facilităţile wellness-spa, pentru un hotel de 4* din Poiana Braşov.

Pentru staţiunile balneo, tarifele pleacă de la 402 lei/persoană/sejur de 3 nopţi, cu mic dejun inclus şi acces la centrul wellness şi terenurile de sport, la un hotel de 3* din Călimăneşti-Căciulata, şi pot ajunge la 1.723 lei/persoană/sejur 3 nopţi, cu demipensiune şi băuturi alcoolice, acces la aquapark şi piscinele hotelului. În plus, turiştii au la dispoziţie un modern centru wellness-spa care include şi un centru de sănătate.

Pentru Riviera Românească vor fi deschise în jur de 140 de unităţi de cazare, dar şi restaurante, autoserviri şi baruri, marcând astfel deschiderea sezonului estival, care, tradiţional, începe pe 1 Mai, în fiecare an.

Pe lângă deja consacratele festivaluri „Sunwaves”, care se va desfăşura în perioada 1-5 mai în Mamaia Nord, şi „Festival du Bonheur”, deschis între 30 aprilie–5 mai, tot în Mamaia Nord, cluburile de la malul mării vor organiza concerte şi spectacole ale celor mai cunoscuţi DJ, printre aceştia numărându-se Charmeine din Ucraina şi Mahmut Orhan din Turcia.

În perioada 1–3 mai, pe scena din Piaţeta Cazino Mamaia va avea loc spectacolul „I Grandi Campioni della Musica”, cu participarea formaţiilor Vunk, Lidia Buble, 3 Sud Est şi DJ Party.

BIBI Touroperator, membru BIBI Group4Travel, este unul dintre cei mai mari touroperatori pe piaţa locală de turism, specializat pentru România, cu o cifră de afaceri a grupului de peste 13 milioane de euro.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.